Năsui, despre programul de fidelizare: Studiu de caz - Vâlcov, fiul lui Dăncilă, familia lui Daea şi fiul lui Buzatu

"Programul de fidelizare al membrilor PSD este uneori mai subtil, aşa că haideţi să ne uităm mai atent la câţiva din apropiaţii acestui Guvern", a transmis deputatul Claudiu Năsui.
foto
foto (Claudiu Năsui)
Andrei Pricopie
24.09.2018

În politică, loialitatea se plăteşte cu banii noştri, iar cine împarte, parte-şi face, a atras atenţia luni, pe pagina sa de Facebook, deputatul USR Claudiu Năsui.

"Zilele trecute am asistat la un război intern în partidul de guvernare, iar cercul apropiat al domnului Dragnea şi-a arătat loialitatea faţă de liderul suprem. Deşi participanţii la congresul de vineri nu au avut voie să aibă telefoanele la ei, am aflat ulterior că promisiunile domnului Dragnea au inclus poziţii în Guvern după remaniere, precum şi locuri eligibile la alegerile europarlamentare. Poate suntem obişnuiţi cu pomenile electorale ale PSD-ului, dar programul de fidelizare al membrilor este uneori mai subtil, aşa că haideţi să ne uităm mai atent la câţiva din apropiaţii acestui guvern", a declarat Năsui.

Deputatul l-a nominalizat pe Darius Vâlcov – consilier al premierului, condamnat şi urmărit penal în mai multe dosare, care "a ajuns să răspundă la corespondenţa oficială a Guvernului".

"Mai nou, se bucură şi de câştigarea licitaţiilor publice de zeci de milioane de lei. Nu direct, ci prin interpuşi, iar asta o spune DNA. Valoarea contractului? Doar 24 de milioane de lei", a adăugat Năsui.

Potrivit deputatului, un alt caz este cel al fiului premierului Viorica Dăncilă.

"A fost angajat la Curtea de Conturi în exact aceiaşi zi în care mama sa depunea jurământul ca premier. Valoarea salariului lunar? În lista Curţii de Conturi se listează un singur salariu de consilier pentru cei din cabinetele demnitarilor, iar acesta este de aproximativ 11.000 lei lunar, la care se mai adaugă un spor de aproape 1700 de lei. Deja faimos este exemplul familiei domnului ministru Daea: fiica – angajată la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), instituţie subordonată Ministerului Agriculturii, iar soţia - angajată tot în „sistem” la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) şi în Ministerul Economiei. Salariul anual declarat? 27.000 euro, adică undeva la 11.000 lei lunar", a continuat Năsui.

Apoi, deputatul a făcut referire şi la fiul lui Buzatu – baronul PSD de Vaslui, şi al Gabrielei Creţu – senatoare PSD, prieteni de familie cu vice-prim ministrul Ana Birchall, care a fost numit secretar de stat în actualul Guvern.

"Ce îl recomandă? Din spusele tatălui său: „(...) fiind un post politic, nu cred că este vreo problemă. Îl recomandă ceea ce au considerat cei care i-au dat această susţinere. Îl recomandă pregătirea, activitatea în partid, implicarea, cunoaşterea limbilor străine”. Cu cât se răsplăteşte o astfel de calificare? Cu aproape 9.000 lei pe lună. Iată deci cum se câştigă luptele politice: cei care încurajează un stat stufos, sunt cei care beneficiază de pe urma lui, bucurându-se de banii noştri. Când ne uităm mai bine la numere, rezultatul de vineri nu mai este atât de surprinzător, ba chiar devine previzibil", a punctat Năsui.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor