Moţiunea simplă pe educaţie iniţiată de PDL a fost respinsă în cadrul şedinţei plenului Camerei Deputaţilor

Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor (Epoch Times România)
Ana Petrescu
02.10.2012

UPDATE: Moţiunea simplă pe educaţie a PDL, intitulată "Brambureala din educaţie duce la plagiat şi eşec şcolar" a fost respinsă în cadrul şedinţei de marţi a plenului Camerei Deputaţilor, cu 153 de voturi "împotrivă", 67 de voturi "pentru" şi 10 abţineri.

Dezbaterea a început cu aproximativ 45 de minute întârziere faţă de ora 10.00 la care era programată. Votul asupra moţiunii simple pe Educaţie iniţiată de PDL a fost dat după ora 14.00.

***

La începutul dezbaterii de marţi, din Camera Deputaţilor a moţiunii simple pe educaţie a PDL, vicepreşedintele partidului Raluca Turcan a prezentat conţinutul acesteia. Astfel, democrat-liberalii solicită retragerea titlului de doctor a premierului Victor Ponta de către ministrul Educaţiei şi ulterior demisia sa din funcţie, precum şi demisia Ecaterinei Andronescu. De asemenea, conducerea PDL cere şi renunţarea la bacalaureatul profesional şi la clasa pregătitoare în şcoală, nu şi la grădiniţă.

“Solicităm renunţarea la introducerea bacalaureatul profesional pentru 2013 şi continuarea învăţământului profesional. Renunţarea la ideea mutării clasei pregătitoare de la şcoli la grădiniţe. Depolitizarea organismelor care se ocupă de etica universitară, precum şi numirea urgenţă în acest comisii a oamenilor de valoare, inclusiv din diaspora. Retragerea de către ministrului Educaţiei a titlului de doctor deţinut de Ponta şi interdicţia de mai activă cel puţin cinci ani de zile în învăţământ. Şi nu în ultimul rând, demisia lui Victor Ponta din funcţia de prim-ministru şi a doamnei Ecaterina Andronescu din cea de ministru al Educaţiei, petru neglijenţă şi sabotarea sistemului de învăţământ”, a afirmat Raluca Turcan, în cadrul dezbaterii de marţi a plenului Camerei Deputaţilor.

Totodată, vicepreşedintele PDL a susţinut în prezentarea moţiunii simple a partidului intitulată „Brambureala din Educaţie duce la plagiat şi eşec şcolar”, că Guvernul condus de Victor Ponta „convertit instituţii importanţe din domeniul educaţiei”, pentru a-şi acoperi plagiatul şi că nu s-a mai pomenit niciodată în istoria guvernării României să fie schimbaţi patru miniştrii ai Educaţiei într-un termen de patru luni.

În plus, democrat-liberalii susţin în textul moţiunii simple că Victor Ponta este un premier “şantajabil de baronii din ţară” şi dacă ar fi considerat un plagiator de către colegii săi din USL , acesta şi-ar pierde foarte repede susţinerea politică.

Principalele puncte din textul moţiunii simple a PDL supusă marţi dezbaterii în plenul Camerei Deputaţilor:

„ -Aţi pervertit instituţii importante din domeniul educaţiei pentru a-l scăpa pe Ponta de un plagiat ordinar. O ţara întreagă a privit cu uimire cum Mang şi-a distrus credibilitatea în doar trei zile Ponta. Primul ministru declara atunci că citez „daca acuzaţiile se dovedesc adevărate domnul ministru Mangă pleacă”În ceea ce priveşte miniştrii Educaţiei, Ioan Mang este exemplul de cel mai penibil şi scurt mandat din educaţie din România. A adus şi o premieră un ministru plagiator dovedit. Următorul ministru, Liviu Pop nu a ştiut să scrie corect numele liceului la care a învăţat. Scopul numirii sale a fost să-l scape ulterior de plagiat pe Victor Ponta. Din lipsă de idei şi de oameni, domnul Ponta a revenit la soluţia Ecaterina Andronescu. Au fost patru miniştrii în patru luni de zile. Un record mondial.

- Victor Ponta a schimbat Comisia Naţională de Etică, ce a fost apoi populată cu membrii USL. Puţini intuiau atunci că nu era acoperirea domnului Mang ci a lui Ponta însuşi, care ştia foarte bine ce conţinea teza sa de doctorat. Plagiatul său a devenit subiect în presă internaţională. A furat titlurile academice cu care se laudă, însă nu s-a oprit aici. Comisia de diplome s-a reunit pe 29 iunie pentru a trata cazul lui Victor Ponta. Această comisie era singura abilitată să judece cazurile de plagiat. Atunci Ponta a dispus lui Liviu Pop să demită comisia. Bineînţeles Comisia de Etică numită de USL a emis o decizie prin care a scăpat de acuzaţii. Rezultatul fără drept de apel este cel al comisiei externe de la Universitatea Sorbona şi din Strasbourg şi cea din Bucureşti.

- Pasaje frecvente împrumutate de la alţi autori fără nicio trimitere la original. Ghilimelele sunt absente în text. Se poate ajunge la concluzia clară că o parte substanţială din teza de doctorat a lui Victor Ponta nu-i aparţine, căci autorul ei şi-a însuşit afirmaţii care nu-i aparţin, lucru ce constituie plagiat care se pedepseşte în instanţă.

-Doamna ministru Andronescu veţi fi loială României şi veţi retrage titlul de doctor a premierului Ponta? Câte plagiate mai are PSD în aşteptare?A plagiat sau nu a plagiat Victor Ponta? Dumneavoastră dacă aţi fi văzut un astfel de doctorat în 2003 l-ati fi admis? Ponta este un plagiator care a profitat de puterea politică pentru a schimba membrii comisiilor cu prieteni de-ai săi, cu oameni care au aceeaşi culoare politică. Scopul sau a fost să-şi acopere plagiatul indubitabil. Dincolo de dezastrul creat prin lipsă demisiei, premierul Victor Ponta a pervertit instituţii. Domnul Ponta este vulnerabil pe plan intern. De aceea România are acum un premier şantajabil de baronii din ţara. Oare câte zile aţi mai fi premier dacă oamenii din partidul dumneavoastră sau din USL ar începe să spună că sunteţi pagiator? Niciuna.”

Andronescu: Am sperat ca moţiunea simplă pe educaţie a PDL să fie scoasă din teatrul luptei politice

Ministrul Educaţiei Ecaterina Andronescu a declarat marţi, în cadrul dezbaterii din plenul Camerei Deputaţilor, că a sperat ca moţiunea simplă pe Educaţie iniţiată de PDL va fi "scoasă din teatrul luptei politice" şi că va fi o bună oportunitate de a discuta despre îmbunătăţirea sistemului de învăţământ.

"Fără îndoială sunt din categoria celor care acceptă şi consideră că o moţiune nu este numai o procedură constituţională şi trebuie apreciată cu tot respectul, dar consider că ea poate fi prilejul unor dezbateri importante în Parlament pe un domeniu de interes major pentru ţară. De aceea am aşteptat conţinutul acesteia cu speranţa că va fi scoasă educaţia din teatrul luptei politice. Am să încerc să răspund cu fapte lucrurilor pe care moţiunea le ridică. Nu cred că nu am ce spune. Este şansa mea de a explica ce se întâmplă în educaţie, voi spune despre lucrurile pe care le-am găsit. E şi şansa celor care participă la dezbateri în Parlament să devină puncte de sprijin în demersurile pe care trebuie să le facem pentru educaţie. Eu cred că societatea de mâine nu poate să fie mai performantă decât este educaţia astăzi", a afirmat Ecaterina Andronescu.

De asemenea, ministrul Educaţiei a afirmat, de la tribuna Camerei Deputaţilor, că nu putea fi demarată clasa pregătitoare la data de 15 septembrie pentru că nu existau condiţiile necesare, care ar fi trebuit îndeplinite de guvernarea PDL. Ecaterina Andronescu a menţionat că, la preluarea mandatului, nu existau nici suficiente cadre didactice, problemă la care se adaugă şi cea a spaţiilor inadecvate.

"Am preluat mandatul de ministru la începutul lunii iulie şi vă mărturisesc adevărul, puteţi să-l verificaţi cu documente. În afară de faptul că era aprobat curriculumul şi atât, nimic altceva nu era gândit şi pregătit ca demers pentru ca această clasă să demareze pentru prima dată la 15 septembrie în condiţiile unei pregătiri corespunzătoare. Ca urmare, cu toate inspectoratele şcolare care nu au plecat în vacanţă, în această vară, în cele două luni am încercat să recuperăm ceea ce nu s-a făcut de la promulgarea Legii Învăţământului, moment din care se ştia de existenţa acestei clase pregătitoare - şi anume în primul rând această clasă era gândită ca o formulă de trecere de la grădiniţă spre şcoală, o formulă prin care achiziţiile de cunoaştere să se realizeze în şcoală cu mijloacele jocului. Nu existau materiale didactice pentru clasa pregătitoare şi niciun demers coerent care să ducă la 15 septembrie la existenţa acestor materiale didactice în şcoli", a susţinut Andronescu.

Cu toate acestea, ministrul Educaţiei nu a precizat nimic despre acuzaţiile de plagiat aduse lui Victor Ponta şi nici nu a confirmat sau infirmat retragerea titlului de doctor a premierului. De asemenea, Andronescu nu a făcut comentarii nici cu privire la solicitarea PDL prin care democrat-liberalii cer demisia primului ministru şi a ministrului de resort.

La şedinţa de plen de marţi, din totalul de 306 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa 181, iar 125 de deputaţi sunt absenţi, din care 11 sunt la alte acţiuni parlamentare.

Conform unui anunţ de săptămâna trecută a prim-vicepreşedintelui PDL Cezar Preda, tot marţi este programată depunea de către PDL a unei moţiuni simple pe agricultură. De asemenea, democrat-liberalii au precizat că vor cere şi demisia ministrului Agriculturii Daniel Constantin.

Tot săptămâna trecută, la începutul şedinţei Biroului Permanent Naţional al PSD, liderul social-democraţilor Victor Ponta a precizat că în PDL s-a instaurat o amnezie colectivă. Mai exact, prin depunerea unei moţiuni simple pe Educaţie, democrat-liberalii arată că au uitat că legea "proastă" care reglementează Educaţia este făcută de aceştia.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor