Moţiunea PDL pe Educaţie: Retragerea titlului de doctor al lui Ponta şi renunţarea la bacalaureatul profesional

Ecaterina Andronescu
Ecaterina Andronescu (Mihuţ Savu / Epoch Times)

Principalele solicitări cuprinse în moţiunea simplă împotriva ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu, între care renunţarea la bacalaureatul profesional şi la revenirea clasei pregătitoare la grădiniţă, precum şi demisia premierului, au fost prezentate duminică de vicepreşedintele PDL Raluca Turcan. În plus, PDL cere ministrului Educaţiei să-i retragă lui Ponta titlul de doctor din cauza scandalului de plagiat în care a fost implicat.

Totodată, Turcan a precizat că moţiunea simplă împotriva ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu, va fi depusă în prima şedinţă de plen a Camerei Deputaţilor, sub titlul "Nu-i împiedicaţi pe copiii de 3 ani să meargă la grădiniţă".

"Ultima greşeală pe care Guvernul Ponta este pe cale să o producă este cea legată de transferarea din nou a grupei pregătitoare la grădiniţă, ceea ce ar împiedica practic la anul copiii de trei ani să meargă la grădiniţă", a precizat Raluca Turcan.

Deputatul PDL a mai spus că premierul Victor Ponta s-a dovedit incapabil să numească un ministru al Educaţiei care să rezolve problemele din educaţie prin "predictibilitate şi continuitate".

"Guvernul Ponta a distrus sistematic organizarea pentru clasa pregătitoare şi această organizare a fost minuţios pregătită de Guvernul PDL. La instalare, Guvernul Ponta a găsit toate lucrurile pregătite pentru începerea sub bune auspicii a clasei pregătitoare", a mai precizat Turcan.

Învăţământul profesional, desfiinţat

Ea a mai spus că actuala guvernare a demis conducerea Institutului pentru Ştiinţe ale Educaţiei, a anulat licitaţiile pentru mobilier şi a alocat banii către şcoli, a stopat procedurile de formare a cadrelor didactice. Guvernul USL mai este acuzat că "vrea să desfiinţeze învăţământul profesional momind tinerii cu un presupus bacalaureat profesional fără nicio valoare sau relevanţă".

PDL a criticat faptul că actualul Executiv a schimbat pe criterii politice toţi inspectorii generali şi adjuncţi şi 4000 de directori de şcoli şi a redus finanţarea în domeniul cercetării cu 300 de milioane de lei.

Vicepreşedintele PDL a mai cerut ca ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, să-i retragă lui Victor Ponta titlul de doctor pentru că acesta a plagiat în lucrarea sa de doctorat şi să dea o interdicţie pentru acesta de a mai activa cel puţin cinci ani în învăţământul universitar.

La finalul textului moţiunii, PDL a cerut demisia ministrului Educaţiei şi a premierului Victor Ponta "vinovaţi de situaţia educaţiei".

Reacţia ministrului Andronescu

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat că va răspunde cu fapte concrete la moţiunea simplă care va fi depusă săptămâna viitoare.

"La moţiune o să le răspund acestor puncte pe care am înţeles că le pun în moţiune cu toate argumentele care îmi stau la îndemână şi cu fapte concrete, pentru că eu vin din domeniul ştiinţelor exacte şi nu vorbesc decât pe lucrurile pe care le putem şi vedea şi măsura aşa cum sunt ele (...) Astea toate cred că spun că nu am dormit în aceste două luni şi că am făcut practic tot ce se putea (...) Eu sunt la Ministerul Educaţiei de două luni, cred că am făcut în aceste două luni suficient de multe lucruri pe care le puteam face în două luni încât să pot să răspund de ce le-am făcut şi să şi spun ce-am făcut", a afirmat Andronescu.

Ea a insistat asupra pregătirilor pe care le-a făcut pentru clasa pregătitoare care a fost introdusă din acest an şcolar.

"Numai dacă ar fi să vorbesc despre clasa pregătitoare pe care am luat-o de la cota zero, adică nu era nimic pregătit. Nici corpul profesoral instruit corespunzător, nici selecţionat, nici mobilierul angajat să spunem prin licitaţie, nici materialele didactice, deci practic aveam doar 130.000 de copii înscrişi şi familii foarte nemulţumite faţă de modul în care cei care au fost înaintea noastră au decis cum să accepte înscrierea acestor copii. Nu am lăsat nicio zi să ne interesăm de fiecare dintre demersurile pe care le-am menţionat şi a început anul şcolar aşa cum poate mulţi nu se aşteptau să înceapă, adică în cvasi-majoritatea şcolilor avem şi mobilier, avem şi profesori, toţi sunt calificaţi, lucrurile au mers...", a spus ministrul Educaţiei.

PDL va depune moţiunea simplă pe tema educaţiei în prima şedinţă de plen de săptămâna aceasta a Camerei Deputaţilor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne