Modificările legilor Justiţiei. Oficial german: "Multe voci se tem că sunt susceptibile să protejeze politicieni de urmărirea penală"
alte articole
Ministrul german pentru Afaceri Europene, Michael Roth, a precizat într-un scurt interviu pentru G4Media.ro, că ”preocuparea” faţă de unele propuneri legislative legate de justiţie a fost unul dintre cele mai importante motive pentru vizita sa în România de săptămâna trecută.
Potrivit lui Roth, deşi ”majoritatea experţilor sunt de acord că este imperios necesară o reformă fundamentală a justiţiei”, există ”multe voci critice care se tem că părţi ale acestei propuneri legislative sunt susceptibile să protejeze politicieni activi de urmărirea penală, în pofida abaterilor dovedite”.
Roth, ministru de stat pentru Afaceri Europene în cadrul Ministerului Federal german de Externe şi unul dintre liderii partidului de stânga, SPD, s-a întâlnit în România săptămâna trecută cu Liviu Dragnea şi cu şefii parchetelor (Parchetul General, DNA şi DIICOT). Una dintre tematicile centrale ale dialogului celor doi a vizat preocuparea legată de unele propuneri din actualele proiecte de lege privind reforma justiţiei.
Întrebat care este poziţia sa legată de statul de drept şi independenţa justiţiei din România, Michael Roth a răspuns:
"Dezbaterile privind reforma justiţiei în ţara dumneavoastră durează deja de ceva vreme. Îmi sunt încă vii în amintire imaginile de la protestele din ianuarie şi februarie 2017, difuzate la ştirile de seară în întreaga Europă. În Germania urmărim cu mare îngrijorare cât de mult disensiunile privind direcţia corectă împiedică dezvoltarea României. Împărtăşim critica noastră atât cu alte state membre, cât şi cu Comisia Europeană şi Comisia de la Veneţia în ultimul său raport. Majoritatea experţilor sunt de acord că este imperios necesară o reformă fundamentală a justiţiei. Cu toate acestea, am vorbit cu multe voci critice care se tem că părţi ale acestei propuneri legislative sunt susceptibile să protejeze politicieni activi de urmărirea penală, în pofida abaterilor dovedite. Această discuţie dificilă ar trebui încheiată înaintea preluării preşedinţiei Consiliului UE, fără ca succesele repurtate pe calea statului de drept să fie puse sub semnul întrebării. Avem nevoie de o Românie puternică, cu un puternic angajament faţă de o justiţie independentă, o Românie care va combate şi în continuare ferm corupţia".
De asemenea, întrebat dacă există un risc politic pentru România în cazul în care vor fi adoptate aceste propuneri criticate de alte state membre, Comisia Europeană şi Comisia de la Veneţia, oficialul german a spus: ”Desigur că există riscuri atunci când state individuale decid să se îndepărteze de valorile UE”.
Interviul integral poate fi citit aici