Mitologie românească: Marţi-Seara

Discul solar, Sarmizegetusa Regia
Discul solar, Sarmizegetusa Regia (wikipedia.org)

După credinţe româneşti arhaice, Marţea este o zi primejdioasă, când sunt şi trei ceasuri rele. Ca toate zilele săptămânii, şi aceasta a fost personificată, având numele de Sânta Marţi, Marţolea sau Marţi-Seara. Ea apare ca o bătrână mereu supărată şi pusă pe rele.

Explicaţia populară pentru firea Sântei Marţi ar fi că ea e furioasă din pricină că ziua ei nu este respectată; printre altele, ea are ciudă pe surorile ei, Miercurea şi Vinerea, că sunt cinstite prin post. Credinţa ar putea fi mult mai veche decât apariţia creştinismului, fiindcă, după cum se vede din Marele Calendar de la Sarmizegetusa Regia, şi dacii ţineau post două zile pe săptămână, însemnate de cele 104 blocuri de andezit, câte sunt în cercul exterior, ce însumează toate zilele de post dintr-un an, afară de posturile dinaintea marilor sărbători.

Ca să n-o supere pe Marţolea, nicio femeie nu trebuie să lucreze în seara de Marţi şi mai ales să nu dea afară gunoiul. Pe cine o prinde că lucrează atunci, Marţi-Seara o pedepseşte foarte aspru. De necaz că nu i se cinsteşte ziua, această sfântă a îmbătrânit rău de tot. A ajuns o bătrână tare rea, şi toată lumea se teme de ea, ca de o mare năpastă.

Se povesteşte că, odată, o fată săracă-sărăcuţă, care n-avea pe nimeni s-o înveţe, se apucase să toarcă nişte cânepă, într-o Marţi seara, că torcea şi ea când avea vreme. Pe când lucra de zor, iată că se pomeneşte cu o babă urâtă tare că-i intră în casă. – Bună seara, fată mare, dar ce faci, lucrezi, hai? – Lucrez, da, că n-am altcând vreme. – Nu-i nimica. Iaca îţi ajut şi eu să dăm tortul gata.

Şi nu ştiu ce face baba, că odată dă gata caierul. – Acum du-te de scoboară cazanul din pod, să fierbem tortul, îi zise baba grăbită. – Apoi, n-am, că al meu s-a stricat, zise fata. – Du-te în sat degrabă şi adă unul, porunceşte baba.

Fata iese, dar mâţa ei, care era năzdrăvană, se ia după ea şi-i spune cine e şi o învaţă ce să facă. Îşi mai face faţă de lucru pe afară şi apoi deodată se dă în spatele casei şi strigă:

Aoleo! Între deal

Şi-ntre Ardeal,

Ard casele Sfintei Marţi!

Când aude Marţolea una ca asta, iese afară şi o zbugheşte înspre munţi. Fata intră repede în casă şi încuie uşa, căci baba nu vroia să fiarbă tortul, ci s-o opărească pe fată! Baba fuge ce fuge, şi, când vede că nu-i nimica, se întoarce la casa fetei.

Însă, în vremea aceasta, fata, după sfatul mâţei, întoarce toate lucrurile din casă cu gura în jos, şi unge cu usturoi toate încheieturile uşii şi ale ferestrelor, întocmai ca atunci când vin strigoii. Baba, cum ajunge, dă să deschidă, şi, când vede că uşa este încuiată, strigă: - Deschide, fă, uşa! Fata tace mâlc. Baba mai strigă o dată, fata iar tace. Baba atunci bodogăne:

Mi-o făcuşi tu mie,

Dar ţi-o făceam eu ţie!

Apoi începe să strige masa ori scaunul ori ceaunul să-i deschidă, dar, cum erau cu gura în jos, toate îi strigară că nu pot merge. Doar o ulcică, pe care a fost uitat-o pe sobă, îi răspunse şi se grăbi să-i deschidă; dar, când sări jos, se sparse! Şi aşa scăpă biata fată, fără s-o chinuiască Marţi-Seara, pentru că baba, dacă văzu şi văzu că nu-i mai poate face nimica, îşi luă tălpăşiţa şi se tot duse.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Cultură