Ministrul britanic pentru Brexit şi-a dat demisia

David Davis, ministrul britanic însărcinat cu discuţiile legate de ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, şi-a dat demisia.
Secretarul britanic pentru Brexit, David Davis.
Secretarul britanic pentru Brexit, David Davis. (Jack Taylor/Getty Images)

Negociatorul şef al Londrei pentru Brexit, David Davis, i-a transmis premierului Theresa May, printr-o scrisoare, că nu mai doreşte să fie “recrutul” acesteia. Decizia a fost luată la câteva zile după ce May a anunţat acordul Cabinetului pentru planul privind ieşirea Marii Britanii din UE.

Mişcarea, care ar putea ameninţa viitorul Theresei May ca premier al Marii Britanii, a avut loc la doar 48 de ore după ce Cabinetul britanic părea să fi convenit asupra unei controversate propuneri de a oferi Uniunii Europene un acord de liber schimb pentru mărfuri post-Brexit, potrivit Deutsche Welle.

Davis şi-a anunţat demisia printr-o scrisoare pe care a trimis-o lui May, susţinând că politica Marii Britanii privind Brexitul este problematică. El a scris că ţara va rămâne, în cel mai bun caz, într-o “poziţie slabă de negociere şi posibil una din care nu se poate scăpa”.

Guvernul britanic, a adăugat Davis, riscă să ajungă în situaţia în care, de fapt, “presupusul control al Parlamentului să fie mai degrabă iluzoriu decât real”, predând “mari porţiuni ale economiei noastre Uniunii Europene”, şi “nereturnând controlul asupra legilor noastre în adevăratul sens al cuvântului”.

“Interesul naţional cere un secretar de stat care crede cu entuziasm în abordarea dumneavoastră şi care nu este doar un recrut ezitant”, a mai scris Davis.

May i-a mulţumit lui Davis pentru serviciile sale într-o scrisoare de răspuns, însă a precizat că nu este de acord cu modul în care acesta a descris politica guvernului privind Brexitul. Propunerea semnată vinerea trecută, a adăugat ea, respectă criteriile pentru o relaţie post-Brexit acceptabilă cu UE.

Publicaţia britanică Daily Telegraph a precizat că Steve Baker, ministru în Departamentul britanic pentru Brexit, a demisionat de asemenea.

Jeremy Corbyn, lider al Partidului Laburist britanic, a sugerat că Theresa May ar trebui să demisioneze după plecarea lui Davis, scriind pe Twitter: “Demisia lui David Davis într-un moment atât de crucial arată că @Theresa_May nu mai are autoritate şi este incapabilă să livreze Brexitul”.

Înţelegerea la care a ajuns Cabinetul lui May cu privire la acordul de liber schimb post-Brexit cu UE a fost văzută iniţial ca o victorie a premierului. Ea a luptat să ţină guvernul unit pe baza unei strategii comune privind Brexitul, în condiţiile în care negocierile intră în faza lor finală înainte de ieşirea ţării din blocul european în martie 2019.

Dar unii politicieni convinşi că Marea Britanie ar trebui să urmărească o ruptură clară şi rapidă de UE s-au opus propunerii, susţinând că aceasta va ţine ţara mult prea aproape de blocul european.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe