UPDATE: Senatorul PSD Ilie Sarbu a declarat miercuri că nominalizarea lui Mihai Razvan Ungureanu la şefia SIE este ilegală iar parlamentarii PSD vor vota impotrivă.
"Numirea este ilegală. În lege scrie că preşedintele face propunerea CSAT-ului. Eu nu am auzit să fie vreo şedinţă CSAT", a declarat Sârbu, citat de Hotnews.
Liderul senatorilor PSD a mai precizat că a discutat cu Victor Ponta după nominalizarea lui MRU, iar acesta i-a spus că nu a fost informat: "Nu ştie nimic, nu s-a discutat, ca atare nu vom vota Pentru".
”Nu e o stare de mulţumire în PSD cu această nominalizare. Nu ne-am ascuns lipsa de apreciere, ştim scandalurile în care a fost implicat cât a fost premier. E greu să susţinem această propunere. Nu ştiu dacă Victor Ponta a discutat cu Mihai Răzvan Ungureanu. Dacă s-ar fi discutat în CSAT, am fi aflat şi noi." a declarat, la rândul său, Liviu Dragnea.
***
Preşedintele Klaus Iohannis l-a nominalizat pentru funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe pe Mihai-Răzvan Ungureanu.
"Conform prevederilor constituţionale, domnul Preşedinte Klaus Iohannis i-a înştiinţat, printr-o scrisoare oficială, pe preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului despre această nominalizare, urmând ca Parlamentul să adopte o hotărâre în acest sens.", informează Administraţia Prezidenţială.
Actualmente, şef interimar al SIE este generalul Silviu Predoiu.
MRU a mai ocupat poziţia de director SIE în perioada noiembrie 2007 - februarie 2012. Anterior nominalizării de astăzi, Mihai Razvan Ungureanu a fost consilier personal al preşedintelui Iohannis, functie onorifica neretribuită.
De profesie istoric, Mihai-Răzvan Ungureanu este absolvent al Facultăţii de Istorie-Filosofie din cadrul Universităţii 'Al.I. Cuza' din Iaşi. Ulterior, MRU a urmat studii postuniversitare la Centre for Jewish and Hebrew Studies, St. Cross College, University of Oxford, Marea Britanie (1992-1993). În 2004 şi-a luat doctorul în istorie modernă, cu teza "Convertire şi integrare în societatea românească la începutul epocii moderne".
Ungureanu a deţinut în perioada 2004-2007 funcţia de ministru de Externe al României, iar in intervalul 9 februarie - 7 mai 2012 a fost premier, funcţie din care a fost dat jos prin moţiunea de cenzură a USL, puterea fiind preluată de Victor Ponta şi aliaţii săi.
"Este nevoie de un SIE puternic şi cu adevărat implicat în ce înseamnă asigurarea securităţii naţionale. Nominalizarea a venit azi, SIE a fost foarte bine condus şi în absenţa unui lider civil. Votul este sacru şi în urma votului vom vedea care va fi rezultatul", a declarat Ungureanu, citat de evz.ro, întrebat dacă va trece de votul din Parlament.
Potrivit sursei citate, marţi seara, premierul interimar Gabriel Oprea a anunţat că va sprijini propunerea pe care preşedintele Klaus Iohannis o va face pentru şefia Serviciului de Informaţii Externe, la fel cum a procedat şi atunci când şeful statului l-a propus pe Eduard Hellvig în fruntea Serviciului Român de Informaţii.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.