Marius Copil, învins de fostul lider mondial Andy Murray la turneul ATP de la Anvers (video)

Tenismanul român a cedat la mare luptă în faţa britanicului Andy Murray, vineri seara, în sferturile competiţiei belgiene, în trei seturi, scor final 6-3, 6-7 (7), 6-4.
Jucătorul român de tenis Marius Copil şi britanicul Andy Murray.
Jucătorul român de tenis Marius Copil şi britanicul Andy Murray. (European Open/facebook)

Andy Murray (32 ani, 243 ATP) l-a eliminat de pe tabloul de simplu pe Marius Copil ( 29 ani, 92 ATP) , vineri seara, în lupta pentru careul de aşi a turneului ATP de la Anvers (Belgia), dotat cu premii totale de 635.750 euro. Fostul lider mondial a trecut de reprezentantul nostru după un meci destul de disputat, câştigătorul fiind decis în tiebreak.

Scorul final a fost 6-3, 6-7 (7), 6-4, cei doi campioni ai sportului alb duelându-se pentru calificarea în faza superioară a competiţiei două ore şi 35 de minute.

Venit din calificări, arădeanul a numărat 20 de aşi în acest meci şi o dublă greşeală, în timp ce adversarul său a avut 9 aşi, respectiv 4 duble greşeli.

Marius Copil va fi recompensat pentru evoluţia sa cu un cec de 18.590 euro şi 57 puncte ATP.