Marea Britanie: Jumătate dintre medicii străini sunt sub standardele britanice (studiu)

(photos.com)

Jumătate dintre medicii străini din Marea Britanie nu au competenţele necesare pentru a activa în această ţară, însă îşi pot practica meseria deoarece examenul de verificare a competenţelor este prea uşor, avertizează un studiu preluat de The Daily Telegraph.

Potrivit acestuia, majoritatea celor 88.000 de medici străini care activează în serviciul de sănătate ar da greş la examene dacă acestea s-ar desfăşura la aceleaşi standarde cu testele cu care se confruntă colegii lor britanici.

Constatările studiului, realizat de cercetătorii de University College London (UCL), se vor adăuga preocupărilor legate de dependenţa sistemului naţional de sănătate (NHS) de medicii străini, ale căror competenţe lingvistice au fost, în unele cazuri, puse la îndoială în ultimii ani.

Circa 1.300 de medici străini sunt autorizaţi în fiecare an de către Consiliul Medical General, în urma unui examen care evaluează abilităţile clinice şi lingvistice.

În prezent, peste 88.000 de medici cu studiile în străinătate sunt înregistraţi pentru a profesa în Marea Britanie, dintre care 22.758 din Europa. Deşi aceştia alcătuiesc aproape o treime din totalul medicilor care activează în NHS, medicii străini reprezintă, totodată, aproximativ două treimi dintre doctorii daţi afară în fiecare an.

Examenul de care aceştia trebuie să treacă pentru a practica medicina în Marea Britanie este conceput pentru a asigura acelaşi nivel de calificare cu cel al unui absolvent britanic la un an după terminarea şcolii medicale. Cu toate acestea, cercetătorii de la UCL descoperit că nu există 'niciun mecanism oficial' care să garanteze că examenul este la fel de greu ca evaluările cu care se confruntă medicii britanici. De asemenea, la compararea rezultatelor, cercetătorii au descoperit că medicii străini înregistrau în mod constant performanţe mai slabe decât colegii lor britanici.

Date din 2012 au indicat că din 669 de medici daţi afară sau suspendaţi în ultimii cinci ani, 420 şi-au făcut studiile în străinătate. De asemenea, ţara cu cel mai mare număr de medici eliminaţi sau suspendaţi din registrul medical este India, urmată de Nigeria şi de Egipt.

Studiul, publicat în publicat în British Medical Journal, a constat, de asemenea, că şi medicii de pe teritoriul UE performau prost la teste. Potrivit The Daily Telegraph, verificări lingvistice mai dure pentru medicii europeni vor intra în vigoare în această vară.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe