Maia Sandu: La prezidenţiale o să participăm cu un candidat care să îl poată alunga pe Dodon de la conducerea R.Moldova

Maia Sandu, premierul R. Moldova
Maia Sandu, premierul R. Moldova (gov.md)

Deşi în prezent se află în opoziţie, Liderul Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), Maia Sandu, a menţionat că intenţionează să recâştige puterea, aşa cum a câştigat-o şi prima dată, „cu oamenii! Cu oamenii oneşti, cinstiţi, cu bunele intenţii”, scoţând din ecuaţie politica murdară pe care o fac cei care „pun mâna pe putere şi prin alte metode, prin jocuri pe la spate”.

Punctând că PAS va munci pentru a mări sprijinul pentru partidul său, Maia Sandu a specificat că s-ar bucura să vadă în calitate de aliaţi şi alte forţe politice, în special de centru-dreapta, care încep să funcţioneze ca în lumea civilizată – să se finanţeze corect, să fie formate din oameni oneşti, să scape de toţi corupţii.

Cât despre relaţia cu Partidul Platforma DA, Sandu a menţionat că Blocul ACUM a fost format pentru a participa la alegerile parlamentare şi la cele locale, în continuare activând ca două partide, aşa cum au fost iniţial, mai ale că au fost şi mici neînţelegeri.

„Au fost supărări, pentru că în câteva raioane Blocul ACUM a putut să obţină funcţia de preşedinte al raionului şi, pentru că unii oameni din Platforma DA au ales să voteze cu PD sau cu PSRM împotriva candidaţilor din Blocul ACUM, am ratat această şansă să avem mai mulţi preşedinţi de raioane şi e adevărat că acest lucru a stârnit mai multe supărări”, a declarat preşedinta PAS în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.

Totodată, în contextul alegerilor prezidenţiale din toamna anului viitor, Maia Sandu a afirmat că „neapărat o să ne batem în această campanie ca să scăpăm ţara de Dodon”. Mai mult decât atât, liderul PAS a punctat că deşi nu s-a discutat pe marginea unui anumit candidat, dar „cu siguranţă o să participăm şi o să participăm cu un candidat care să poată să îl alunge pe Dodon de la conducerea ţării”.

Cu toate că preşedintele nu deţine foarte multe pârghii de acţiune, Sandu a explicat că în calitate de şef de stat, pentru cazul în care ar ajunge să fie aleasă, în primul rând, va face tot posibilul ca Moldova să scape de Dodon, un personaj care îşi doreşte să devină un al doilea Plahotniuc capturând instituţiile statului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe