MAE: Mai mulţi români evacuaţi din Fâşia Gaza nu au revenit în ţară, au preferat să rămână în Egipt

Celula de criză din cadrul MAE a organizat şi derulat operaţiunea de evacuare voluntară a unui grup format din 38 de cetăţeni români (majoritar femei şi copii) şi membri de familie, din Fâşia Gaza, dintre care 24 au revenit în ţară, iar restul au rămas în Egipt.

Evacuarea s-a făcut prin punctul de trecere a frontierei Rafah, către Republica Arabă Egipt.

Evacuarea cetăţenilor români din Fâşia Gaza a fost organizată de către Oficiul de Reprezentare a României la Ramallah, cu sprijinul agenţiilor specializate ale ONU din regiune.

Astfel, în cadrul operaţiunii, cetăţenii români au fost preluaţi de la punctul de trecere a frontierei Rafah de către o echipă consulară mobilă constituită la Ambasada României la Cairo. Cetăţenilor români evacuaţi le-au fost asigurate mijloacele de transport până la Cairo, asistenţă medicală de specialitate, medicamente, alimente, precum şi produse de strictă necesitate. Pe traseul Rafah - Cairo, securitatea transportului cetăţenilor români a fost asigurată cu sprijinul autorităţilor egiptene.

Echipa consulară a întreprins demersurile care se impuneau pentru emiterea, în regim de urgenţă, a documentelor de călătorie necesare cetăţenilor români şi membrilor lor de familie, pentru intrarea acestora în Egipt, respectiv continuarea deplasării către România.

Ministerul Afacerilor Externe a asigurat pentru un număr de 24 de români, care au dorit să revină în România, condiţiile de repatriere către Bucureşti cu sprijinul companiei aeriene Tarom. Toate costurile operaţiunii au fost suportate din fondul special aflat la dispoziţia ministrului Afacerilor Externe, alocat prin Legea bugetului.

Oficiul de Reprezentare a României la Ramallah menţine un dialog permanent cu cetăţenii români care nu au dorit să părăsească zona în cadrul acestei operaţiuni.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români din zonă, care nu şi-au înregistrat încă prezenţa la Oficiul de Reprezentare a României la Ramallah, să contacteze această misiune diplomatică pentru a transmite propriile coordonate, precum şi pe cele ale rudelor, astfel încât, în eventualitatea unei situaţii de urgenţă, să poată beneficia, la cerere, de asistenţa statului român.

Ministerul Afacerilor Externe menţine prezenţa în zonă a unor echipe mobile.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne