Liu Ji, un consilier competent şi de încredere
alte articole
Liu Ji (sau Liu Bowen 1311-1375 d.Hr.), un strateg militar remarcabil şi consilier de seamă al fondatorului dinastiei Ming, este un personaj des întâlnit în multe poveşti chinezeşti. Acestui personaj istoric i-au fost atribuite puteri supranaturale, lăsând în urma sa multe profeţii. Liu era cunoscut şi pentru multe dintre scrierile sale despre strategia militară, guvernare, filozofie, astronomie şi feng shui.
Sclipitor dar puţin apreciat de dinastia mongolă Yuan
Liu era renumit pentru faptul că avea o memorie excelentă în tinereţe. Legenda spune că putea recita o carte după ce o citise doar o singură dată. Încă din copilărie el a avut acces la mai multe învăţături clasice, inclusiv la cele taoiste. La doar douăzeci de ani, Liu a obţinut rezultate excelente la examenul în serviciul public naţional, organizat de dinastia Yuan, acest lucru fiind considerat extraordinar, având în vedere că vârsta medie a candidaţilor care treceau aceste examene extrem de riguroase era de peste cincizeci de ani.
Conform manuscriselor dinastiei Ming (Ming Shi), în cei peste douăzeci de ani în care Liu a servit dinastia Yuan, el s-a dovedit a fi un oficial guvernamental capabil şi cu un puternic simţ al dreptăţii. Cu toate acestea, capacitatea sa nu a fost apreciată de către guvern, şi Liu a demisionat, retrăgându-se în oraşul natal după vârsta de patruzeci de ani.
Un consilier de încredere al lui Zhu
În 1359 d.Hr., Zhu Yuanzhang, viitorul împărat al dinastiei Ming, conducea rebelii pentru a-şi extinde teritoriul către sud. Auzind despre extraordinara reputaţie a lui Liu, Zhu şi-a trimis solii cu daruri pentru a-i cere să-i fie consilier. Iniţial, Liu a refuzat, dar, după mai multe vizite ale unuia dintre ofiţerii lui Zhu, s-a lăsat convins să-l slujească pe viitorul împărat.
Zhu a fost foarte entuziasmat după întâlnirea cu Liu, fiind impresionat în mod special de strategiile propuse de acesta referitoare la modul de a deveni lider naţional prin unificarea sudului şi apoi prin răsturnarea dinastiei mongole Yuan din nord. Viitorul împărat l-a numit pe Liu imediat în funcţia de consilier de seamă.
Aceasta s-a dovedit a fi una dintre cele mai bune decizii luate de Zhu. În următorii opt ani, Liu i-a oferit cele mai nimerite sfaturi în domeniul strategiei militare şi politice. El l-a ajutat pe Zhu în organizarea unei serii de bătălii, învingând două puteri militare majore în sud, şi salvându-i chiar şi viaţa lui Zhu într-o bătălie prin scoaterea lui de pe o navă care avea să fie scufundată de armele inamicului doar după câteva minute.
În 1368 Zhu a îngenunchiat toţi conducătorii militari din sudul Chinei, proclamându-se împăratul dinastiei Ming. Împăratul l-a comparat pe Liu cu Zhang Zifang, cel mai de seamă consilier al dinastiei Han.
Ca recunoaştere a contribuţiei lui Liu, împăratul a ordonat ca în regiunea Qingtian, oraşul de baştină a lui Liu, să nu mărească taxa fiscală anuală, pentru ”a-i face pe oamenii din oraşul lui Liu mândri şi pentru a povesti despre el generaţiilor viitoare”.
”Gentilomul său de seamă" şi moartea lui
Fiind consilierul cel mai de încredere, Liu era foarte apreciat de către împărat pentru înţelepciune şi simţul dreptăţii. Împăratul îl chema mereu pe Liu într-o sală de şedinţe, separat, pentru a discuta problemele importante, Liu dând cele mai competente sfaturi, fără nicio rezervă.
Liu îl sfătuia pe împărat bazându-se pe învăţăturile clasice ale lui Confucius. Zhu a fost atât de impresionat încât l-a numit pe Liu ”gentilomul său de seamă”, expresie, care, venind de la împărat, era văzută ca foarte respectuoasă.
Liu a fost descris ca având o personalitate fermă şi de neînduplecat, dispreţuind intens linguşirea şi corupţia. Prin urmare el nu a fost preferatul colegilor săi ambiţioşi de la curte, în special al celor care urmăreau o poziţie politică mai ridicată însă erau mai puţin virtuoşi.
Se spune că odată Liu a respins postul de cancelar însă i-a transmis împăratului comentariile sale corecte şi sincere referitoare la ceilalţi candidaţi. Cu toate acestea împăratul n-a luat în considerare sfatul lui Liu, iar Hu Weiyong, unul dintre candidaţii la adresa căruia Liu a avut cele mai puţine remarci favorabile, a păstrat o ranchiună profundă faţă de Liu.
Liu a încercat să ducă o viaţă foarte modestă şi izolată după retragerea sa din politică; totuşi asta nu l-a salvat de maşinaţiunile lui Hu Weiyong, rămas la Curte. Lucrurile au degenerat până într-acolo încât Liu a fost chemat în capitală de împărat, care i-a retras salariul anual. Liu a murit câţiva ani mai târziu, la vârsta de 65 de ani şi s-a zvonit că ar fi fost otrăvit şi că Hu Weiyong s-ar fi aflat în spatele complotului.
Profeţiile lui Liu
Liu mai era cunoscut şi ca poet, scriitor şi astronom. În istorisirile populare, Liu era un personaj privilegiat, căruia i-au fost asociate şi abilităţi supranaturale.
Se spune că el putea prezice evenimente viitoare şi cunoştea evenimente din trecut, întâmplate cu o mie de ani în urmă, fiind numit de către unii învăţaţi şi ”divinul Nostradamus chinez”.
Una dintre cele mai faimoase profeţii ale sale este cunoscută ca ”Shaobing ge” (un cântec chinez despre clătite), versurile acesteia primind numeroase interpretări. Deşi autenticitatea piesei este încă discutabilă, multe interpretări par să se potrivească cu câteva evenimente istorice, care au avut loc la peste 600 de ani de la moartea acestuia.