Liga I. Universitatea Craiova învinge pe Dinamo Bucureşti la scor frumos

Gruparea craioveană a surclasat pe teren propriu cu scorul de 4-1 pe Dinamo Bucureşti în ultimul meci al etapei a 15-a, o victorie categorică obţinută de olteni ce le deschide acestora oportunitatea de a spera din nou la titlu.
Universitatea Craiova - Dinamo 4-1 în etapa a 15-a a Ligii I de fotbal.
Universitatea Craiova - Dinamo 4-1 în etapa a 15-a a Ligii I de fotbal. (Universitatea Craiova/facebook)

Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 4-1 (3-0) în faţa formaţiei Dinamo Bucureşti, luni seara, pe Stadion Municipal - Drobeta-Turnu Severin, cei care au adus bucurie în tabăra oltenilor fiind Antoni Ivanov (20), Andrei Ivan (31, 45+2) şi Valentin Mihăilă (86), în timp ce golul de onoare al alb-roşilor a purtat semnătura lui Dan Nistor (57).

"Le-am spus jucătorilor că vreau să jucăm la fel cum am făcut-o cu Voluntari şi să marcăm 3-4 goluri. Prestaţia băieţilor a fost foarte bună, iar acest lucru s-a văzut pe tabelă. Am avut şi penalti neacordat, la fel cum s-a întâmplat şi în meciurile cu FCSB şi Clinceni, dar mergem mai departe", a declarat Victor Piţurcă, antrenorul grupării din Bănie. De menţionat că Universitatea nu mai câştigase de trei etape (două egaluri şi un eşec) de la succesul înregistrat în faţa Viitorului lui Hagi cu 3-1.

De partea cealaltă, Dusan Uhrin Jr a acuzat arbitrajul care, potrivit spuselor sale, a fost plin de greşeli.

"Am făcut câteva greşeli personale, dar am dat un gol la 0-0, când nu a fost offside, am văzut eu. Nu e posibil ca de fiecare dată să fie greşeli împotriva noastră, chiar la fiecare meci. Craiova a marcat imediat după offsaidul arătat la noi. Au fost multe greşeli de arbitraj. Asta am văzut eu. E imposibil să joci aşa. Nu se poate să fie aşa ceva în Liga 1.. În fiecare meci a fost aceeaşi situaţie cu arbitrajul, dar acum asta a contat decisiv şi a schimbat tot jocul. Nu suntem ca Real Madrid, să jucăm împotriva tuturor...şi a adversarilor şi a arbitrilor." a spus acesta.

Dinamo care venea după trei victorii şi un egal ocupă acum poziţia a 9-a, cu 20 de puncte, în timp ce Craiova, cu 27 de puncte, urcă pe locul 3.

Echipele de start:

Universitatea Craiova: Pigliacelli - Ş. Vlădoiu, Acka, Ferreira, Bancu - Ivanov, Cicâldău, Cosic - Bărbuţ, A. Ivan, Mihăilă
Rezerve: I. Popescu, Martic, Vătăjelu, Qaka, Zakaric, Al. Ioniţă, Niţu
Antrenor: Victor Piţurcă

Dinamo Bucureşti: Piscitelli - Ciobotariu, Puljic, M. Popescu, Moura - Mrzljak, I. Filip - Brito, Nistor, Moldoveanu - Perovic
Rezerve: Straton, R. Grigore, Bejan, Corbu, Răuţă, Montini, D. Popa
Antrenor: Dusan Uhrin

Arbitru: Marius Avram (Bucureşti); arbitri: Vladimir Urzică (Piatra Neamţ), Mircea Orbuleţ (Bucureşti); arbitru de rezervă: Iulian Dima (Bucureşti)
Observatori: Marian Salomir (Cluj-Napoca) - CCA, Ion Căţoi (Bucureşti) - LPF

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Sport