Lider PMP, indignat: O ţară întreagă a ajuns să păzească Guvernul ca nu cumva să dea OUG pentru Dragnea

Secretarul general adjunct al PMP, Ioana Constantin, s-a arătat revoltată de modul în care PSD-ul condus de Liviu Dragnea înţelege să conducă România.
Ioana Constantin
Ioana Constantin (Ioana Constantin)
Andrei Pricopie
18.07.2018

O ţară întreagă a ajuns să păzească Guvernul Dăncilă ca nu cumva să dea ordonanţă de urgenţă pentru salvarea preşedintelui PSD, şi-a exprimat nemulţumirea, într-o postare pe pagina sa de socializare intitulată "Dragnea, elefanţii şi analfabeţii", secretarul general adjunct al PMP Ioana Constantin.

"Elefanţii din OUG-ul lui Daddy se pare că n-au mai ajuns marţi la şedinţa de Guvern, au ajuns numai analfabeţii. Elefanţii aveau bilet la tren, numai că trenurile CFR au întârziat 900.000 de minute în primele 6 luni ale anului 2018. Ar putea ajunge joi, pe autostradă, dacă tot au construit Guvernele-catastrofă ale lui Dragnea 0 kilometri în ultimii 2 ani. În loc să se ocupe de problemele reale din ţară, slugile analfabete se ocupă cu salvarea lui Dragnea. O ţară întreagă a ajuns să păzească Guvernul ca nu cumva să dea OUG pentru Daddy. O ţară întreagă a ajuns să vorbească numai despre Dragnea şi gaşca lui, în timp ce sănătatea, educaţia, infrastructura se prăbuşesc la propriu", a declarat Ioana Constantin.

Potrivit liderului PMP, când localităţi întregi erau sub ape, parlamentarii coaliţiei PSD-ALDE votau modificări la Codul Penal şi făceau cadouri colegilor din administraţia publică locală şi din UDMR: pensii speciale pentru aleşii locali şi oficializarea limbii maghiare.

"În doi ani, Dragnea a pus trei guverne şi a dat jos două, dar, tot în aceşti doi ani, un tânăr a murit aşteptând un transplant de plămâni. În ultimul an, sute de pacienţi şi-au riscat viaţa aşteptând imunoglobulină, iar aproape 60 de oameni au murit de rujeolă. În 6 luni, Viorica Dăncilă nu a învăţat să citească, dar PSD a instituit monopolul de stat în educaţie prin editură şi manuale unice. Dragnea nu mai are timp, dar nici România nu mai are timp să fie guvernată de ticăloşi cu interese mărunte", a afirmat Ioana Constantin.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor