Letonia se pregăteşte pentru aderarea la zona euro în 2014

Letonia şi-a anunţat recent intenţia de a adera la zona euro la începutul anului 2014, în timp ce Polonia, Bulgaria şi Republica Cehă nu plănuiesc să intre în Uniunea Economică şi Monetară în viitorul apropiat, notează luni EurActiv.

Berlinul a salutat anunţul autorităţilor de la Riga. Ruprecht Polenz, membru al Comisiei pentru afaceri externe a Bundestagului (camera inferioară a parlamentului german), i-a transmis recent preşedintelui leton Andris Brezins că poziţia Letoniei a fost 'un semnal internaţional extraordinar' pentru viitorul monedei unice europene.

Recent, Polonia, Republica Cehă şi Bulgaria au declarat că aderarea lor la zona euro va fi amânată până când aceasta îşi va fi rezolvat criza datoriilor. Potrivit tratatelor de aderare la Uniunea Europeană, toate cele 12 state intrate în UE în 2004 şi 2007 (printre care şi România), majoritatea situate în Europa Centrală şi de Est, au obligaţia de a intra în zona euro cât mai curând din momentul în care sunt deplin pregătite.

În ianuarie 2011, Estonia a aderat la zona euro, economia sa înregistrând ulterior o uşoară creştere. Premierul estonian Andrus Ansip s-a angajat să aducă indicatorul PIB(locuitor al ţării sale în topul primelor cinci din Uniunea Europeană.

În Lituania, un stat din afara zonei euro care va asigura preşedinţia prin rotaţie a Consiliului UE în a doua jumătate a anului viitor, economia a avut o evoluţie pozitivă anul trecut, iar în acest an va avea o creştere de 2,4%, potrivit unor prognoze recente.

În timpul crizei economice, economia letonă a scăzut cu 18%, cea mai gravă din UE, Letonia devenind prima ţară din forul comunitar european ce solicită asistenţă financiară internaţională, în valoare de 7,5 miliarde de euro. Ulterior, situaţia economică a ţării s-a ameliorat în mare măsură, dar încă rămân de luat măsuri pentru reducerea deficitului excesiv, combaterea şomajului şi a sărăciei.

Un sondaj de opinie realizat de institutul Latvijas Fakti, pe un eşantion de 1.000 de letoni, arată că doar 35% din populaţia Letoniei susţine adoptarea euro, în timp ce 59% din letoni se opun acestei perspective, adaugă sursa citată.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe