Prezidenţiabilul ACL, Klaus Iohannis, le-a cerut luni scuze profesorilor români pentru răspunsul neinspirat pe care l-a dat în urmă cu cinci zile când a fost întrebat ce crede că gândeşte un profesor când aude că un alt cadru didactic a putut cumpăra din salariu şase case.
Răspunsul lui Iohannis, la vremea respectivă, a fost "ghinion!".
„A fost un răspuns foarte neinspirat. Dacă cineva s-a simţit jignit, îmi cer scuze în public. Am avut o zi proastă. Dacă a supărat pe cineva, îmi asum vina”, a afirmat Iohannis luni seara, la postul B1 TV.
Iohannis a adăugat că "ghinionul există la dascăli", în ultimii 25 de ani aceştia fiind ignoraţi de putere.
"În ultimii 25 de ani, dascălii au avut ghinion pentru că nimeni nu i-a băgat în seamă, au rămas în coadă şi nu li s-a rezolvat problema”, a declarat Iohannis.
Amintim că, după debutul campaniei electorale, în mass-media a erupt scandalul caselor lui Iohannis. Prezidenţiabilul ACL a fost acuzat că ar fi dobândit două clădiri în centrul Sibiului cu ajutorul unor falşi moştenitori şi al unor documente aranjate la notar, cu semnăturile soţiei şi ale soacrei sale. De pe urma acestor clădiri, Iohannis ar fi încasat sute de mii de dolari chirie, bani ce s-ar fi cuvenit statului.