Kazahstanul îşi modifică alfabetul pentru a doua oară într-un an

Preşedintele kazah Nursultan Nazarbaev.
Preşedintele kazah Nursultan Nazarbaev. (Getty Images)

Kazahstanul a fost nevoit să-şi modifice alfabetul pentru a doua oară într-un an, după ce precedentul s-a dovedit a fi nepopular.

Preşedintele Nursultan Nazarbaiev al ţării central-asiatice a înlocuit alfabetul chirilic cu unul latin în octombrie 2017.

Mişcarea a fost văzută ca o încercare de a distanţa ţara, care a făcut parte din fosta Uniune Sovietică, de influenţa ruşilor.

Dar acel sistem, care a avut 32 de litere şi a folosit apostroful pentru a marca sunete distincte, a fost luat în derâdere şi au existat plângeri că cititul şi scrisul au devenit mai complicate.

În noul alfabet, apostroful a fost înlocuit acum cu accentul, de fapt fiind adoptat acelaşi sistem precum cel existent în Turkmenistanul învecinat.

Adoptarea noului alfabet are loc în ciuda faptului că guvernul s-a îmbarcat recent într-o campanie media de promovare a virtuţilor precedentului alfabet.

Cea mai nouă versiune a alfabetului reprezintă o ştire neplăcită pentru publicaţia Arqalyq Habary, care a început să folosească alfabetul precedent iar acum va trebui din nou să efectueze modificări.

Deşi kazaha a fost limbă de stat de când Kazahstanul a devenit independent în 1991, la recensământ naţional realizat în 2009 doar 62% dintre cetăţenii ţării au declarat că vorbesc sau scriu fluent în limba kazahă.

Limba rusă este mai răspândită, 85% dintre cetăţenii kazahi susţinând că o vorbesc fluent, s-sa constatat la acelaşi recensământ. Limba rusă este recunoscută ca limbă oficială în Kazahstan, care are o populaţie de 18 milioane de locuitori.

Fosta republică sovietică bogată în petrol are legături strânse cu Moscova, care este principalul său partener comercial, însă este de asemenea îngrijorată din cauza ambiţiilor Rusiei de a-şi menţine influenţa politică în regiune.

Alte câteva naţiuni turcice, inclusiv Turcia, Azerbaidjanul fost sovietic, Turkmenistanul şi Uzbekistanul, au trecut de asemenea la alfabetul latin.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe