Justiţia Militară îl lasă liber pe torţionarul lui Gheorghe Ursu. Din nou

După 24 de ani de "democraţie" Justiţia română se codeşte şi acum să îl condamne pe criminalul Părvulescu în cazul Gheorghe Ursu
După 24 de ani de "democraţie" Justiţia română se codeşte şi acum să îl condamne pe criminalul Părvulescu în cazul Gheorghe Ursu

UPDATE - Tribunalul Militar a decis amânarea deciziei în privinţa începerii urmăririi penale a maiorului de securitate Pîrvulescu, vinovat de moartea disidentului martir Gheorghe Ursu. După zece ani de tegiversări, justiţia tot nu reuşeste să se hotărască să-l investigheze pe securistul care a ordonat toturarea disidentului anti-comunist. Dosarul se va rejudeca.

* * *

Miercuri, 2 octombrie, Tribunalul Militar va decide asupra începerii urmăririi penale a lui Marin Pîrvulescu, fostul ofiţer de Securitate care a condus anchetarea sub şi prin tortură a disidentului Gheorghe Ursu, până când acesta a murit. Este ultima şansă pe care Justiţia, ca instituţie de stat, o are de a aduce o reparaţie morală unui erou, decizând investigarea celui care se face vinovat de moartea lui.

Cel care va decide dacă securistul responsabili de moartea lui Gheorghe Ursu va fi urmărit penal sau nu este judecătorul militar colonel Gabriel Gunescu, de la Tribunalul Militar. Colonelul Gabriel Gunescu a mai dat o dată în instanţă aviz negativ la cererea de dispunere a urmăririi penale a lui Pîrvulescu (menţinând dispoziţia dată în acest sens de un procuror militar). Gunescu a cerut recuzarea din acest proces însă superiorul său ierarhic nu a fost de acord. Judecătorul se va pronunţa din nou pe aceleaşi caz, singura diferenţă fiind ca de data aceasta NUP-ul (decizie de începere a urmăririi penale) vine de la un procuror civili.

Cazul lui Gheorghe Ursu este ilustrativ pentru felul în care ani de zile sistemul opresiv a acţionat implacabil împotriva tuturor ce îndrăzneau să se opună Marelui Conducător, Nicolae Ceauşescu:

Gheorghe Ursu a fost arestat pe 17 septembrie 1985, sub acuzaţia de deţinere ilegală de valută, o acuzaţie fabricată de comunişti. După două luni de anchete, coordonate de maiorul Pîrvulescu, Ursu a murit.

Adevărata "crimă" a inginerului Ursu a fost intenţia sa de a trimite prietenilor săi de la Europa Liberă informaţii despre o mârşăvie la care Tovarăşul Ceauşescu i-a cerut să fie părtaş şi anume, condamnarea la moarte a sute de bucureşteni.

Gheorghe Ursu era inginer constructor specializat în seismologie şi ca şef de atelier de proiectări a fost responsabil de proiectarea multor clădiri din Bucureşti. Tot în ca şef de proiectări, Ursu a avut şansa sau neşansa să ia parte la o şedinţă în care tovarăşul Ceauşescu a dat personal ordin de oprire a lucrărilor de consolidare la blocurile din centrul capitalei (Scala, Patria) grav avariate de cutremurul din 77. Ceauşescu a dispus ca blocurile să fie doar tencuite la faţade, astfel încât fisurile produse de cutremur să fie ascunse sub stratul de var. Şi atât.

Pe dictator, fisurile îl deranjau estetic, se vedeau urât în drumurile lui cu maşina pe cel mai important bulevard din Bucureşti iar consolidările ar fi durat mult şi consumau din fondurile ce trebuia direcţionate masiv către ridicarea Casei Poporului.

Ursu a refuzat să fie părtaş şi, mai mult decât atât, a vrut să facă publică în întreaga lume liberă crima dictatorului megaloman. Avea prieteni la Europa Liberă, pe Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca.

Denunţat, inginerul Ursu a fost arestat. Dar nu de Securitate, pentru a nu se stârni valuri pe plan internaţional căci Europa Liberă, unde Ursu trimisese scrisori, şi chiar şi Ambasada SUA se interesau de el. Aşa că disidentului i s-a fabricat un dosar de delicvent comun şi a fost arestat de Miliţie sub acuzaţia de deţinere ilegală de valută.

De anchetarea lui Ursu s-a ocupat însă securitatea, însărcinat cu coordonarea interogatoriilor fiind maiorul Pîrvulescu. Deşi securiştii intraseră în posesia jurnalului în care disidentului povestise "hârtiei" despre legăturile sale atât din ţară, cât şi din străinătate, anchetatorii au vrut că Ursu să se incrimineze personal, dând declaraţii pentru a nu fi obligaţi să facă public jurnalul în care inginerul îl acuza pe Ceauşescu practic, de genocid.

Ursu a fost bătut crunt pentru a îşi mărturisi "crimele" şi a îi turna pe cei care l-au ajutat la făptuirea lor.

Sub coordonarea securitătii, miliţieni l-au bătut cumplit, ajutaţi de deţinuţi. Ursu era adus pe pătură de la interogatorii şi luat în serie de colegii de celulă năimiţi de securişti. În cele din urmă, intestinul subţire i-a fost spart de atâtea bătăi. Lipsit de tratament medical, infecţia s-a răspândit. Ursu a fost dus cu mare întârziere la spitalul penitenciarului Jilava, unde a murit.

Ani de zile familia sa a căutat dreptate, dar până acum au fost în închisorile patriei au fost trimişi doar o parte dintre cei vinovaţi.

Dosar nesoluţionat din 1990

Rudele lui Gheorghe Ursu, în baza unor probe consistente, au susţinut că de moartea inginerului Ursu se fac vinovaţi ofiţerii de miliţie Tudor Stănică, Creangă Mihail, Burcea Ştefan, şi Marian Clită - deţinut de drept comun la vremea aceea.

În 2000 Marian Cliţă a fost condamnat de Curtea Supremă la 20 de ani de închisoare pentru moartea lui Gheorghe Ursu, însă a beneficiat de prevederile unei legi comuniste şi pedeapsa i-a fost redusă la 10 ani.

Pe 22 noiembrie 2000, prin rechizitoriul Parchetului Militar de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, foştii ofiţeri de miliţie Tudor Stanică şi Creangă Mihail, şi fostul subofiţer Burcea Ştefan sunt trimişi în judecată pentru infracţiunile de instigare la omor deosebit de grav, respectiv complicitate la omor deosebit de grav, săvârşite împotriva lui Gheorghe Ursu. Cei doi ofiţeri fiind şefii arestului unde a decedat Gheorghe Ursu.

Parchetul Militar a stabilit că ofiţerii de Securitate au condus de fapt ancheta şi au participat direct la tortură. Curtea de Apel Bucureşti, în 2003, susţine hotărârea şi îi condamnă pe Stanică şi Creangă.
Stanică a fost eliberat “din motive de sănătate” în octombrie 2004, după nici un an de închisoare. În 2008, a fost eliberat şi Creangă, în baza unui decret de graţiere dat de Nicolae Ceauşescu, din 1988, prin care pedeapsa i-a fost redusă la jumătate. De prevederile acestui decret s-a bucurat şi Marian Clită.

Însă, principalul vinovat pentru moartea lui Gheorghe Ursu este fostul său anchetator Marin Pârvulescu, după cum au arătat şi declaraţiile din dosar.

Faptele imputate lui Marin Pârvulescu - tortură pe motive politice - cad sub incidenţa Codului Penal (infracţiuni contra păcii şi omenirii) şi a Convenţiei ONU asupra imprescriptibilităţii crimelor împotriva umanităţii. Cu toate acestea este singurul care nici până azi nu a fost cercetat de procurori, fiind beneficiarul a numeroase NUP-uri.

"Din 2003 în dosar nu s-a mai făcut nimic. În 10 ani nu s-a făcut nimic. Dosarul nu mai e la Parchetul Militar şi la Secţia de Urmărire Penală", a declarat Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu la un post de televiziune.

Plimbări uluitoare ale dosarului Pârvulescu

În 2010, procurorii au recurs la un alt tertip menit să tărăgăneze soluţionarea plângerii: spargerea dosarului în mai multe bucăţi.

În 2011, a urmat o declinare de competenţă. Parchetul ÎCCJ a trimis plângerea, spre soluţionare, Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti. În acelaşi timp, procurorii ÎCCJ au stabilit că “încadrarea juridică corectă a faptei comise împotriva lui Gheorghe Ursu nu este cea a unei infracţiuni contra păcii şi omenirii, ci cea de omor”.

Absurdistan, în Justiţia Română: procurorul care a tergiversat cazul 2 ani după 2011, Ruxandra Ionescu, a recurs la încă un tertip pentru a-l dezvinovăţi pe Pârvulescu: a decis ca alţi ofiţeri, coloneii Tudor Stănică şi Mihail Creangă, ar fi fost condamnaţi definitiv pentru aceeaşi crimă, deci aceasta nu-i poate fi imputată şi lui Pârvulescu.

Plimbări între tribunale

La 3 iunie 2013, Andrei Ursu a atacat rezoluţia procurorului Ruxandra Ionescu, acţiunea fiind însă pasată între mai multe instanţe. Astfel, Tribunalul Bucureşti şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti.

Dacă nu era suficient, la şedinţa din 24 iulie 2013, procurorul de caz a cerut judecătorului declinarea competenţei înapoi la Tribunalul Bucureşti, pe motiv că la infracţiunea de omor a participat şi un civil – deţinutul Marian Clită, condamnat definitiv în acest caz.

Instanţa a respins această cerere, stabilind următorul termen de judecată pe 7 august 2013.

“NUP-uri” uluitoare

O altă acţiune făcută de Andrei Ursu împotriva rezoluţiilor procurorilor de neîncepere a urmăririi penale împotriva lui Marin Pîrvulescu a fost respinsă de Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti la 13 martie 2013.

Magistraţii au folosit aceeaşi strategie a reîncadrării faptelor şi a prescrierii acestora. Andrei Ursu a declarat pentru Adevărul:“Ni s-au respins plângerile pentru ca primul NUP nu ar fi fost chiar NUP, ci era de fapt un referat. Al doilea NUP, care invoca prescripţia pentru tortură, era doar o “comunicare” a procurorului militar şef. Al treilea NUP, tot al procurorului militar şef, deşi era rezoluţie în toată regula şi în care se stipula iarăşi, clar, că faptele au fost prescrise - a fost soluţionată în mod eronat printr-o rezoluţie. Deci, nu se poate face plângere împotriva unei rezoluţii pentru că e... eronată”.

Astăzi, 2 octombrie 2013, Judecătorul Gunescu are şansa istorică de a repara un lung şir de.. erori.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne