Jeffrey Franks şi Preşedintele Băsescu vor discuta următoarele obiective FMI în România

Preşedintele Traian Băsescu l-a primit pe Jeffrey Franks la Palatul Cotroceni doar pentru fixa împreună principalele obiective ale misiunii FMI în România, fara intenţia de a aprofunda probleme ce vor fi analizate ulterior.
Primirea de către Traian Băsescu la Palatul Cotroceni a delegaţiei comune a Fondului Monetar Internaţional, a Comisiei Europene şi a Băncii Mondiale, 26 apr 2012. (Administraţia prezidenţială)
L.M.
26.04.2012

Preşedintele Traian Băsescu l-a primit pe Jeffrey Franks la Palatul Cotroceni, joi, 26 aprilie, doar pentru a fixa împreună principalele obiective ale misiunii FMI în România, fara intenţia de a aprofunda probleme ce vor fi analizate ulterior.

„Sunt extrem de interesat cum vedeţi dumneavoastră aceste viitoare obiective şi cum evaluaţi progresele noastre de până acum”, a afirmat preşedintele României.

Jeffrey Franks a declarat că ei vor analiza previziunile economice şi cum au evoluat lucrurile în ultimile luni, căci Europa este încă negativ afectată de criză. Cu toate acestea, şeful FMI a spus că România ţine pasul mai bine decât multe ţări. „Cifrele nu sunt mari dar e mai bine decât o situaţie medie.”

Preşedintele Băsescu şi-a exprimat speranţa că România îşi va menţine poziţia în ciuda anului electoral pe care îl traversează, ceea ce nu va fi un lucru uşor.

O misiune a Fondului Monetar Internaţional (FMI), condusă de Jeffrey Franks, face o vizită la Bucureşti între 24 aprilie şi 7 mai, pentru realizarea celei de-a cincea evaluări a acordului stand by cu România.

Misiunea FMI se va întâlni cu autorităţile, precum şi cu reprezentanţi ai partidelor politice, sindicatelor, asociaţiilor de afaceri, băncilor şi organizaţii ale societăţii civile. Vizita FMI se va derula împreună cu reprezentanţii Comisiei Europene şi ai Băncii Mondiale.

Concluziile misiunii vor fi anunţate la sfârşitul vizitei. Fondul Monetar Internaţional (FMI) a aprobat pe 21 martie, în unanimitate, cea de-a patra evaluare a acordului de tip preventiv cu România şi a deblocat a cincea tranşă din împrumut, în valoare de 505 milioane euro.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor