Italia: Prima dezbatere televizată pentru alegerile primare de centru-stânga (presa italiană)

(photos.com)

Prima dezbatere televizată dintre cei cinci candidaţi la funcţia de lider al coaliţiei de centru-stânga din Italia, care vor participa la alegerile primare programate pentru 25 noiembrie, transmisă luni de postul privat de televiziune Sky TG24, se află marţi pe primele pagini ale publicaţiilor din Peninsulă.

'Alegeri primare de centru-stânga, dezbatere televizată sub semnul unui mare 'fairplay'', titrează La Repubblica de la Roma, care subliniază faptul că este vorba despre prima confruntare de acest gen organizată vreodată în Italia, după modelul 'duelului' american dintre candidaţii la preşedinţia SUA.

La dezbaterea care a avut loc la Milano, şi care a durat două ore, au participat cei cinci candidaţi: Pierluigi Bersani (actualul lider al Partidului Democrat, PD), Nichi Vendola (guvernatorul regiunii Puglia, liderul partidului de stânga SEL, Stânga, Ecologie şi Libertate), Matteo Renzi (primarul oraşului Florenţa), Laura Puppato (consilier regional în Veneto) şi Bruno Tabacci (consilier comunal la Milano).

Cei cinci au lansat numeroase propuneri politice şi au vorbit despre lucruri concrete: taxe şi presiune fiscală, lupta împotriva corupţiei şi a evaziunii fiscale, piaţa muncii, costurile politicii italiene, eventuale alianţe cu alte partide, de exemplu o coaliţie cu Uniunea de Centru a lui Pierferdinando Casini, integrare europeană, problemele Europei şi ale zonei euro, precizează principalul cotidian roman.

Pe baza unor reguli rigide stabilite de Sky TG24, cu intenţia de a stăvili polemicile tipice ale unei campanii electorale, cei cinci candidaţi s-au înfruntat în mod constructiv, renunţând la polemici şi la atacuri 'sub centură'. Bersani şi Vendola au subliniat importanţa de a asigura accesul la politică pentru toţi candidaţii, chiar şi cei care dispun de resurse economice limitate, relatează publicaţia amintită.

În ceea ce priveşte viitoarele alianţe cu alte partide, în vederea alegerilor legislative din primăvara anului 2013, Bersani a declarat că 'este pregătit să discute cu oricine este gata să oprească deriva populistă şi de extremă dreaptă care agită în această perioadă Europa', indică La Repubblica.

Ar fi un semnal de civilizaţie politică dacă şi candidaţii la alegerile primare ale forţelor de centru-dreapta ar organiza o astfel de dezbatere televizată, în vederea alegerilor primare care se vor desfăşura pe 16 decembrie, opinează cotidianul roman menţionat.

'Centru-stânga, duel televizat în stil X-Factor', titrează Corriere della Sera din Milano, care scrie că cei cinci candidaţi au mai discutat despre drepturi civile în Italia şi despre drepturile cuplurilor de homosexuali. Nichi Vendola, guvernatorul regiunii Puglia, din sudul ţării, a declarat că, dacă va fi ales, va propune o taxă de 75% asupra veniturilor de peste un milion de euro. Iar Bersani, liderul PD, a făcut de mai multe ori apel la unitate: 'Nu trebuie să ne certăm, trebuie să renegociem raportul cu Europa şi mai ales cu Germania, ţară care va trebui să înţeleagă că toţi călătorim cu acelaşi tren'.

'Alegeri primare, confruntare televizată între candidaţii de centru-stânga', titrează La Stampa din Torino, care scrie că cei cinci candidaţi au subliniat necesitatea de a reduce costurile politicii italiene şi de a forma un viitor guvern italian cu mai multe femei în funcţii importante. După primele sondaje difuzate în Italia, dezbaterea televizată a fost câştigată de Pierluigi Bersani, actualul lider al Partidului Democrat, mult mai concret decât ceilalţi candidaţi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe