Israelul cere Ciprului să construiască o instalaţie portuară pentru Gaza

Ministrul israelian al Apărării a declarat că propunerea urmăreşte "să schimbe realitatea în Fâşia Gaza". De ani de zile, enclava de coastă se află sub o blocadă navală, împiedicând-o să primească mărfuri pe mare.
Ministrul israelian al Apărării, Avigdor Lieberman
Ministrul israelian al Apărării, Avigdor Lieberman (Getty Images)

Guvernul cipriot a declarat marţi că Israelul i-a cerut să examineze posibilitatea construirii unei instalaţii portuare prin care să treacă produsele destinate Fâşiei Gaza.

O astfel de instalaţie ar furniza o nouă cale pentru ca produsele să ajungă în Gaza, care este supusă unei blocade de către Israel şi Egipt, potrivit Deutsche Welle.

Conform propunerii, instalaţia va fi verificată cu ajutorul unui mecanism de monitorizare israelian, cu scopiş de a preveni introducerea de produse ilegale în enclavă, inclusiv arme.

Produsele vor fi transportate direct spre Gaza cu un feribot. În prezent, produsele destinate Fâşiei trebuie să treacă prin două puncte de control terestre în Israel.

Yuval Steinitz, ministrul israelian pentru Energie şi Resurse de Apă, a afirmat marţi că a discutat cu Jared Kushner, consilier de top şi ginere al preşedintelui american Donald Trump, despre “soluţii pentru relaxarea crizei umanitare din Gaza”. De asemenea, SUA a semnalat că în curând va dezvălui un plan cuprinzător de pace pentru a pune capăt conflictului vechi de câteva decenii între israelieni şi palestinieni.

Condiţii

Ministrul israelian al Apărării, Avigdor Lieberman, a făcut propunerea după ce a ajuns la o înţelegere cu preşedintele cipriot Nicos Anastasiades în timpul unei vizite oficiale în Nicosia. Însă biroul său a avertizat că au fost impuse totuşi unele condiţii.

“Orice idee prezentată pentru îmbunătăţirea situaţiei umanitare va fi condiţionată de soluţionarea problemei captivilor (israelieni închişi în Gaza) şi a persoanelor dispărute în acţiune”, a afirmat un purtător de cuvânt al biroului lui Lieberman.

Instalaţia portuară va fi administrată de autorităţile cipriote cu ajutorul Israelului şi a unor elemente ale comunităţii internaţionale, potrivit mass mediei israeliene.

Tel Aviv-ul a declarat că blocada asupra Fâşiei Gaza urmăreşte să prevină transporturile de arme către enclavă, care este condusă de mişcarea islamistă Hamas. Însă în Gaza operează de asemenea alte câteva grupuri militante care continuă să lanseze rachete asupra Israelului.

ONU a cerut Israelului să creeze mai multe oportunităţi pentru ca produsele să poată ajunge în enclavă, în condiţiile în care mulţi rezidenţi ai Gazei locuiesc în sărăcie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe