Iranul intensifică suprimarea pentru orice fel de dizidenţă înaintea alegerilor

Iranieni pun posterele unui candidat pentru alegerile parlamentare în centrul oraşului Teheran pe 28 februarie.
Iranieni pun posterele unui candidat pentru alegerile parlamentare în centrul oraşului Teheran pe 28 februarie. (Behrouz Mehri / AFP / Getty Images)

Lunile dinaintea alegerilor parlamentare de vineri din Iran au fost inumane pentru orice semne de dizidenţă, a declarat marţi Amnesty Internaţional, cu sediul la Londra.

Autorităţile iraniene au arestat studenţi, jurnalişti, avocaţi şi membri ai opoziţiei şi au intensificat represiunea împotriva formelor electronice de mass-media, toate subminând afirmaţiile Republicii Islamice conform cărora sprijină protestele intitulate primăvara arabă din regiune, a afirmat grupul pentru drepturile omului în noul său raport.

Liderul suprem, ayatollahul Ali Khamenei, a spus că tulburările din întreaga regiune, care au răsturnat mai mulţi lideri autocraţi, s-au bazat pe revoluţia din 1979 din Iran, care a plasat actualul guvern la putere.

"Astăzi, în Iran, te supui unui risc ridicat dacă faci ceva ce ar putea cădea în afară sferei din ce în ce mai înguste a ceea ce autorităţile consideră acceptabil din punct de vedere social sau politic", a declarat Ann Harrison, director al programului pentru Orientul Mijlociu şi Africa de Nord al Amnesty.

Lucruri simple, cum ar fi "crearea unui grup social pe Internet, formarea sau aderarea la un ONG sau exprimarea opoziţiei faţă de status quo, poate duce la arestarea persoanelor implicate", a adăugat ea.

Iranul urmează să organizeze primele alegeri la nivel naţional din 2009, când a fost reales preşedintele Mahmoud Ahmadinejad. Acele alegeri au stârnit un val de proteste suprimate repede de regim. Mulţi lideri din opoziţie s-au aflat în detenţie sau au fost supravegheaţi îndeaproape din 2009 până în prezent.

Ţara a instituit acum o unitate de poliţie cibernetică, însărcinată cu monitorizarea cafenelelor de internet şi calculatoarelor personale, a declarat Amnesty. Luna trecută, un ofiţer superior de poliţie din Iran a numit Google un "instrument de spionaj."

Bloggerul Mehdi Khazali a primit o pedeapsă dură pentru propagandă împotriva sistemului, "adunarea şi conspirarea împotriva securităţii naţionale" şi "insultarea funcţionarilor", a declarat Amnesty.

Apărători ai drepturilor omului au fost arestaţi şi mai multe organizaţii non-guvernamentale au fost închise recent. Abdolfattah Soltani, şeful Centrului pentru apărătorii drepturilor omului, a fost arestat în toamna anului trecut şi se confruntă cu 20 de ani de închisoare pentru acuzaţii ca primirea unui premiu internaţional pentru drepturile omului, a relatat Amnesty.

Într-un alt caz îngrijorător citat de Amnesty, numărul de execuţii publice din Iran a crescut de patru ori în 2011, comparativ cu anul precedent.

"Se crede că sute de oameni au fost condamnaţi la moarte în ultimul an, în principal pentru infracţiunile legate de droguri", a spus organizaţia pentru drepturi, menţionând că practica este utilizată de regim pentru "a băga frica în societate."

Pe fondul tensiunilor iscate de temerile că Iranul construieşte arme nucleare, Amnesty a cerut altor ţări să nu uite să preseze Teheranul în legătură cu situaţia drepturilor omului.

"Pentru iranienii care se confruntă cu acest nivel de represiune, poate fi deprimant că discuţiile din cercurile diplomatice cu privire la ţara lor par să se concentreze în principal pe programul nuclear, în detrimentul drepturilor omului", a spus Harrison.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe