Iohannis respinge din nou miniştrii propuşi de Dăncilă: Mergeţi în Parlament! PSD se agaţă în mod jalnic de putere

Klaus Iohannis
Klaus Iohannis (Epoch Times România)

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că respinge din nou remanierea solicitată de premierul Viorica Dăncilă şi a invitat-o pe şefa PSD să meargă cu Guvernul la vot în Parlament.

"Am primit o corespondenţă de la doamna Prim-ministru ieri după-amiază. Doamna Prim-ministru îmi cere o remaniere guvernamentală. Îmi solicită acolo doamna Prim-ministru eliberarea din funcţie a unor miniştri, a unor interimari, şi numirea a şase miniştri. Această remaniere este una neavenită, nepotrivită şi o refuz clar! Dar, în acest context, daţi-mi voie să explic un pic cum am ajuns aici. Am primit o astfel de solicitare de remaniere la sfârşitul lui august, iar la câteva ore după ce primisem solicitarea de remaniere, partidul ALDE a anunţat public că părăseşte coaliţia de guvernare. În aceste condiţii, Constituţia solicită explicit un vot din partea Parlamentului în situaţia în care se înlocuiesc miniştrii. Această chestiune este foarte clară, drept pentru care, la momentul respectiv, am refuzat remanierea solicitată", a declarat Iohannis.

Şeful statului a amintit că, după câtva timp, premierul a venit cu o solicitare de numire a unor miniştri interimari.

"Din acelaşi motiv, fiindcă Guvernul acum, în noua configuraţie politică, în conformitate cu Articolul 85 din Constituţie, trebuie să se prezinte în faţa Parlamentului, am refuzat şi acea solicitare. Acum, doamna Prim-ministru vine a treia oară cu o astfel de solicitare. Doamnă Prim-ministru, vă spun acum direct şi public: trebuie să vă prezentaţi în faţa Parlamentului României cu o solicitare de validare a guvernului dumneavoastră! Altfel, lucrurile nu se pot rezolva. Această nouă solicitare, pe care o refuz, vine cu o noutate. Este cras neconstituţională, fiindcă, între timp, este foarte clar şi s-a anunţat şi public, şi în scris, că ALDE a părăsit coaliţia de guvernare. Deci, nu încape nicio îndoială: Guvernul trebuie să meargă în faţa Parlamentului!", a precizat Iohannis.

Potrivit şefului statului, se vede că Viorica Dăncilă se teme de un vot în Parlament şi încearcă să tragă de timp.

"În acelaşi fel, se vede că, de fapt, PSD, într-un mod jalnic, se agaţă de putere, tergiversează o procedură care este explicit şi clar solicitată în Constituţie. Repet: nici un ministru nu va fi numit nou în Guvern, decât după validarea din Parlamentul României!", a conchis Iohannis.

Vă invităm să urmăriţi materialul video.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne