Iohannis: Cu Meleşcanu şi Negrescu a renăscut speranţa unei abordări serioase. Am speranţe şi cu Ţuţuianu

Miniştrii Teodor Meleşcanu şi Victor Negrescu îi oferă preşedintelui Klaus Iohannis "speranţa unei abordări serioase" în ceea ce priveşte politica externă a României.
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis (ROBERT GHEMENT/AFP/Getty Images)

Şeful statului Klaus Iohannis se declară mulţumit de prestaţia ministrului delegat al Afacerilor Europene, Victor Negrescu, şi a ministrului de Externe, Teodor Meleşcanu, care, reamintim, a stârnit valuri de indignare pe vremea prezidenţialelor din cauza modul dezastruos în care a gestionat problema organizării alegerilor în Diaspora.

"Acum, cu un nou şi tânăr ministru delegat şi un ministru de Externe cu multă experienţă parcă a renăscut speranţa unei continuităţi şi unei abordări serioase şi aplicate, cel puţin eu asta îmi doresc", a declarat Iohannis, cu ocazia Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române de la Palatul Cotroceni.

În acelaşi timp, preşedintele l-a felicitat pe Meleşcanu şi pentru faptul că a ridicat recent problema aderării României la zona euro.

"Aderarea României la Zona Euro, atunci când toate condiţiile vor fi îndeplinite, este un pas esenţial pentru întărirea rolului României la nivel european. Şi, domnule ministru, mi-a plăcut că aţi menţionat acest obiectiv, chiar dacă unii dintre conducătorii României [referire la liderul PSD Liviu Dragnea - n.r.] nu au înţeles încă foarte exact despre ce este vorba, dar o să ne străduim să le explicăm", a afirmat Iohannis.

Şeful statului susţine că are "speranţe" şi cu ministrul PSD al Apărării, Adrian Ţuţuianu.

"România face parte din grupul restrâns de state membre care s-au decis să aloce 2% din PIB pentru cheltuielile de Apărare. Şi aici am speranţe cu noul ministru al Apărării, care pare a fi foarte hotărât în a pune în practică această chestiune, împreună, desigur, cu premierul", a precizat Iohannis.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne