Ioana Băsescu ar fi negociat creditul cu oamenii PDL de la CEC

Traian Băsescu, Preşedintele României
Traian Băsescu, Preşedintele României (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
20.11.2013

Potrivit publicaţiei Sursa Zilei, care citează surse guvernamentale, fiica cea mare a preşedintelui, Ioana Băsescu, şi-ar fi negociat creditul cu oamenii PDL de la CEC Bank.

Fiica cea mare a preşedintelui, Ioana Băsescu, a achiziţionat recent un teren agricol de 290 de hectare în zona localităţii Nana, judeţul Călăraşi, obţinând un împrumut de aproximativ 1 milion de euro de la CEC Bank.

La comanda premierului Victor Ponta, preşedintele Comisiei de Buget-Finanţe din Senatul României, Cosmin Nicula a propus luni în Biroul Permanent al Senatului o anchetă la CEC Bank pentru a investiga condiţiile în care a obţinut acest credit fiica preşedintelui. Ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu şi preşedintele CEC Bank, Radu Gheţea, vor fie chemaţi la audieri în data de 9 decembrie la comisie pentru cercetarea activităţii CEC Bank, a anunţat marţi Cosmin Nicula.

Se pare că Ioana Băsescu şi-ar fi negociat împrumutul necesar pentru achiziţionarea terenului agricol cu prim-vicepreşedintele instituţiei, Andrei Stamatian, şi cu unul dintre cei trei vicepreşedinţi, Gheorghe Carabasan, care au fost numiţi de PDL în cadrul instituţiei atunci când Gheorghe Ialomiţianu era ministru al Finanţelor.

Surse guvernamentale citate de Sursa Zilei au precizat că şeful CEC Bank, Radu Gheţea, era ţinut la curent cu întreaga situaţia de cei doi adjuncţi ai săi, prin telefon, dar acesta a plecat din ţară pe perioada negocierilor. Aşadar, deşi Gheţea nu a negociat niciodată în mod direct cu Ioana Băsescu, acestuia îi erau aduse la cunoştinţă toate amănuntele legate de viitorul contract.

Jurnaliştii susţin că Gheţea ar fi părăsit ţară pe durata negocierilor pentru a se proteja în cazul în care se află despre faptul că, în timpul mandatului său, fiica preşedintelui a reuşit să obţină un împrumut de circa 1 milion de euro.

De asemenea, miercuri, Uniunea Notarilor Publici din România a efectuat un control la notariatul unde s-a semnat contractul de cumpărare a terenului agricol deţinut de fiica preşedintelui. Notarul Steluţa Ştefania Zorilă a fost cea care a parafat contractele.

Ioana Băsescu a făcut public contractul cu CEC

Fiica preşedintelui, Ioana Băsescu, a făcut vineri publice documentele în baza cărora a achiziţionat terenul din Nana, Călăraşi, achiziţie de deosebit interes pentru premierul Ponta.

Creditul la CEC Bank se ridică la suma de 4.600.000 de lei şi este luat, aşa cum de altfel declarase şeful statului, pe o perioadă de 30 de ani. Rata lunară pe care trebuie să o plătească Ioana băncii este de 30.266,51 lei, cu o rată anuală a dobânzii variabilă — 1,90% rată fixă şi 4,63 ROBOR.

Conform contractului, Ioana Băsescu a achitat pentru proprietatea din Nana un avans de 278.337,45 euro (echivalentul în lei), reprezentând 21,30% din valoarea de achiziţie a terenului. Fiica preşedintelui a achitat deja o primă rată băncii, în luna septembrie.

Creditul luat de Ioana Băsescu a fost garantat cu terenul achiziţionat. Contractul stipulează că preţul total de vânzare/cumpărare al terenului a fost de 5.844.864,25 lei.

Proprietatea achiziţionată de Ioana Băsescu se compune din mai multe parcele de teren, de mărimi diferite, însumând 290,41 hectare în comuna Nana, judeţul Călăraşi. Vânzătorul a fost firma SC Berfige SRL, cu sediul în Bucureşti. Istoricul parcelelor de teren cumpărate este trecut în contractul de vânzare-cumpărare.

Suma totală pe care Ioana Băsescu o va rambursa CEC Bank în cei 30 de ani de credit va fi de 10.896.378,24 lei.

Achiziţionarea terenului a fost transformată într-un scandal politic, premierul Ponta acuzându-l pe preşedinte că s-a folosit de instituţiile statului pentru a o ajuta pe fiică să identifice terenul cel mai bun şi să ia creditul de la CEC.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor