Infracţionalitatea românească este o problemă în Marea Britanie, recunoaşte Victor Ponta (Daily Mail)

Premierul român Victor Ponta.
Premierul român Victor Ponta. (PETER KOHALMI / AFP / Getty Images)

Premierul român Victor Ponta a recunoscut în declaraţii pentru emisiunea Newsnight a BBC2 că există o problemă cu unii cetăţeni ai ţării sale care se duc în Marea Britanie şi comit infracţiuni. Ponta a afirmat că, urmare a cerşitului şi furturilor de celulare, minoritatea romă, în special, a reprezentat o 'provocare uriaşă' pentru agenţiile de aplicare a legii. Premierul român a declarat că sprijină demersurile Marii Britanii de a face mai strict accesul la beneficii pentru imigranţii români şi bulgari, relatează marţi Daily Mail.

'Sunt foarte conştient de faptul că cetăţeni români au comis, nu infracţiuni grave, dar unii dintre ei - români, dar şi reprezentanţi ai minorităţii rome, se dedau infracţionalităţii mărunte, cerşind, furând telefoane mobile'', a declarat Ponta pentru BBC2. 'Cred că în primul rând trebuie să cooperăm. Poliţia noastră şi agenţiile de aplicare a legii ar trebui să coopereze foarte bine. Pe de altă parte, este o provocare imensă şi o mare preocupare pentru guvernul meu să pun în aplicare strategiile de integrare a comunităţilor de romi', a adăugat premierul român.

Referindu-se la angajamentul premierului britanic David Cameron de a face mai strictă legislaţia privind beneficiile pentru a face mai greu pentru imigranţi să le solicite, Ponta a apreciat că pare 'foarte corect'. El a adăugat: 'Ar fi foarte corect din punctul de vedere britanic, voi sprijini acest lucru. Tot ce cerem este să nu existe discriminare, ca legislaţia care se aplică unui cetăţean german sau cetăţean francez să se aplice, de asemenea, unui român sau bulgar'.

Comentariile lui Ponta survin în contextul în care BBC a fost acuzat că minimalizează rezultatele propriului său sondaj privind imigraţia, care a găsit dovezi că peste 100.000 de români şi bulgari ar putea veni în Marea Britanie anul viitor.

Sondajul Newsnight privind imigranţii cu vârsta activă din cele două ţări din Europa de Est a condus la titluri ale BBC, luni, care spun că nu va exista un aflux imens în Marea Britanie atunci când restricţiile UE încetează la 1 ianuarie.

Criticii au afirmat însă că o analiză a rezultatelor a arătat că un număr mare îşi fac planuri concrete să vină în Marea Britanie şi au acuzat BBC că inventează titluri de genul 'nu este nimic interesant aici''.

Sondajul a menţionat că 1% dintre români şi 4% dintre bulgari 'iau în considerare în mod serios să lucreze în Regatul Unit'.

Dar think-tank-ul MigrationWatch UK a afirmat că procentele mici reprezintă 150.000 de români şi 200.000 de bulgari. O întrebare separată - cine îşi face 'planuri concrete' -, a sugerat cifrele de 61.000 de români şi 58.000 de bulgari.

Sosiri de această dimensiune infirmă însă eforturile miniştrilor de a reduce migraţia netă la zeci de mii până la sfârşitul legislaturii.

Sir Andrew Green, preşedintele MigrationWatch UK, a declarat: 'Acesta este un sondaj uimitor, pe care BBC a încercat cu disperare să-l minimalizeze. Procentele par mici, dar atunci când sunt înmulţite cu dimensiunea forţei de muncă produc numere mari'.

'BBC a inventat titlurile sale surprinzătoare de genul 'nu-i nimic interesant aici' dintr-o serie de continuări ale dezbaterii. Dacă transformi procentele declarate în cifre reale, povestea este mult mai şocantă decât o sugerează titlurile BBC. BBC s-a angajat, cu titlurile din această relatare, nu spre relatarea faptelor ci spre influenţarea dezbaterii', a declarat liderul UKIP (Partidul Independenţei), Nigel Farage.

'Noi nu am fabricat aceste cifre în niciun fel. Relatarea noastră este în conformitate cu liniile directoare editoriale obişnuite privind sondajele, când este important să oferim publicului detaliile dimensiunii eşantionului. Am fost clari în relatarea noastră că anchetele sunt un instantaneu de opinie iar intenţiile oamenilor se pot schimba', a declarat un purtător de cuvânt al BBC.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe