Incendiu la Predeal. 120 de turişti evacuaţi

Incendiu
Incendiu (Hemera Technologies / Photos.com)

Un incendiu puternic a izbucnit, vineri dimineaţa, la un hotel de patru stele din Predeal, circa 120 de turişti fiind evacuaţi, relatează Mediafax.

Incendiul a pornit dintr-un vestiar de la demisol iar toţi cei 120 de turişti care se aflau în hotel au fost evacuaţi.

ISU a intervenit cu patru echipaje SMURD şi patru autospeciale pentru stingerea incendiului care a fost lichidat.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Braşov, două turiste au avut nevoie de îngrijiri medicale. O turistă în vârstă de 68 de ani din Germania a fost intoxicată uşor cu fum iar alta din Olanda, în vârstă de 70 de ani, a suferit un atac de panică însă niciuna dintre ele nu a necesitat spitalizare.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne