Horst Seehofer, aliat al cancelarului german, va demisiona de la conducerea CSU [Die Zeit]

Surse apropiate de ministrul german de Interne, Horst Seehofer, au declarat unui proeminent ziar german că acesta intenţionează să demisioneze. Purtătorul de cuvânt al lui Seehofer a negat afirmaţia.
Ministrul german de interne Horst Seehofer
Ministrul german de interne Horst Seehofer (Sean Gallup/Getty Images)

Horst Seehofer, lider al Uniunii Social-Creştine, partidul partener din landul Bavaria al partidului cancelarului Angela Merkel, aparent va demisiona din funcţie în următoarele zile, potrivit unui raport media german.

Surse au declarat publicaţiei Die Zeit că decizia lui Seehofer de a renunţa la conducerea Uniunii Social-Creştine (CSU) a fost influenţată de demisia planificată de Merkel de la conducerea partidului Uniunea Creştin-Democrată (CDU), potrivit Deutsche Welle.

Dar purtătorul de cuvânt al lui Seehofer a contestat raportul, susţinând că ministrul de Interne nu s-a angajat să se retragă din funcţie. Ulterior, chiar Seehofer a negat afirmaţiile, numindu-le “piste false”.

De altfel, Merkel a anunţat că se va retrage şi din funcţia de cancelar, dar peste aproximativ 3 ani. Totuşi, fostul ministru de Externe şi fost lider al social-democraţilor (SPD) Sigmar Gabriel a afirmat într-un alt articol recent pentru Die Zeit că Merkel va demisiona cu mult înainte de expirarea mandatului în 2021.

Aceste mişcări au loc după rezultatele slabe obţinute de CDU la alegerile din landul german Hesse şi de către CSU în landul Bavaria. Dar, potrivit unor sondaje recente, dezvăluirea dramatică referitoare la Merkel nu a oprit prăbuşirea susţinerii acordate CDU/CSU, care a ajuns la un nou nivel record. Conform unui sondaj săptămânal realizat în perioada 2-5 noiembrie de INSA/yougov pentru ziarul german Bild asupra a 3.183 de persoane, încrederea acordată CDU/CSU a scăzut la 24,5%, de la 25% în săptămâna premergătoare, sau 26% cu o lună în urmă. Este semnificativ faptul că aceste date sugerează că susţinerea a scăzut cu aproximativ un sfert, de la cele 31 de procente obţinute în urmă cu 12 luni.

Seehofer s-a aflat la cârma partidului din 2008 şi CSU are o relaţie strânsă cu CDU fiind pareneri în coaliţia de guvernare. În pofida alianţei, Seehofer a fost un critic dur al lui Merkel, în special în privinţa politicii de imigraţia.

Premierul landului Bavaria, Markus Soder, va fi probabil succesorul lui Seehofer la şefia CSU, în cazul în care se va confirma demisia acestuia. Soder este unul dintre cei mai puternici rivali ai lui Seehofer. Cu doar un an în urmă, ministrul de Interne s-a retras din funcţia de premier al Bavariei pentru a-i face loc lui Soder, după ce CSU a avut o prestaţie slabă în alegerile federale din Germania.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe