Tragi-comic: O protestatară care a sunat la 112 să denunţe abuzurile Jandarmeriei a fost ghidată spre Jandarmerie

Piaţa Victoriei sâmbătă, 11 august
Piaţa Victoriei sâmbătă, 11 august (Mihut Savu / Epoch Times)

După intervenţia în forţă a Jandarmeriei la protestul de vineri, din Piaţa Victoriei, care s-a soldat cu numeroase victime, cetăţenii nu par dispuşi să se lase intimidaţi şi au luat cu "asalt" Parchetul Militar din Bucureşti pentru a depune plângere împotriva abuzurile suferite.

Una dintre protestatare, Alexandra, ajunsă şi ea azi la Parchet, a povestit evenimentele de vineri seară cu umor. După ce a sunat la serviciul 112 pentru a acuza violenţele şi haosul din Piaţă, operatoarea a îndrumat-o să sune la Jandarmerie, potrivit digi24.

„A fost o acţiune abuzivă, plantonul care s-a deplasat pe artera dintre Mihalache şi Aviatorilor a ordonat să ieşim, deşi era haos afară, oameni ţipând 'criminalilor'. Am sunat la 112, operatoarea a zis să sunăm la jandarmerie, mi se pare foarte amuzant”, a povestit Alexandra.

Continuând într-o notă tragi-comică, la protestul de a doua zi, sâmbătă, unii jandarmi aveau flori, printre care floarea-soarelui, prinse de uniformă, iar duminică seara, Jandarmeria a postat pe pagina de Facebook o fotografie cu un jandarm lângă copii la protestul ce abia începuse în Piaţa Victoriei, însoţită de textul: "Aşa am început seara, aşa vrem să o continuăm! Mulţumim!"

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne