Handbalista Cristina Neagu, final perfect de sezon cu Buducnost

Handbalista română Cristina Neagu. (ROBERT ATANASOVSKI / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
11.05.2015

Final perfect de sezon pentru handbalista română Cristina Neagu cu formaţia muntenegreană Buducnost Podgorica, după ce a câştigat duminică finala Ligii Campionilor, scor 26-22 cu Larvik.

''Sunt foarte fericită. Nu mai am cuvinte. Să ridic trofeul (Champions League, n. red.) şi să câştig premiul de cea mai bună marcatoare este rezultatul perfect şi finalul perfect de sezon. Acum le am pe toate'', a mărturisit Neagu la finalul meciului.

Interul stânga al campioanei Muntenegrului, Cristina Neagu, a primit şi trofeul de golgheteră a competiţiei, după ce a reuşit să marcheze 102 goluri, la egalitate cu croata Andrea Penezic (Vardar Skopje). Românca a marcat trei goluri în finală, dar Penezic reuşise 9 în finala mică.

Buducnost a terminat competiţia neînvinsă, trecându-şi în palmares al doilea trofeu al Ligii Campionilor, în timp ce portarul german Clara Woltering şi-a adjudecat titlul de MVP al finalei.

"Cred că este unul dintre cele mai importante şi mai bune momente ale vieţii mele. Voi pleca de la Buducnost după acest sezon, deci e modul perfect de a spune la revedere'', a spus Woltering după finala de la Budapesta.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor