Guvernul Ponta sesizează DNA în cazul Transalpina. Orban şi Vosganian ar fi produs o gaură de peste 400 de milioane
alte articole
Guvernul Ponta a sesizat marţi DNA în cazul Transalpina (DN 67C Bengeşti-Sebeş) ca urmare a mai multor nereguli descoperite de corpul de control al primului ministru.
Inspectorii premierului Ponta au găsit şi vinovaţii prejudiului de peste 400 de milioane de lei descoperit - fostul ministru al Transporturilor, Ludovic Orban şi fostul ministru al Economiei, Varujan Vosganian. Cei doi au iniţiat proiectul de refacere a Transalpinei şi au stabilit modalitatea de finanţare pentru plata lucrărilor.
Beneficiara contractului de modernizare a Transalpina a fost firma Romstrade, condusă de controversatul om de afaceri Nelu Iordache, judecat în prezent pentru fapte de corupţie legate de acest contract.
Potrivit Hotnews.ro, Ludovic Orban este acuzat că a ales soluţia credit furnizor (lucrarea efectuată de firma Romstrade pe baza unui împrumut luat de companie de la o bancă, ce urma să fie rambursat ulterior de CNADNR), ceea ce ar fi dus la apariţia unor costuri suplimentare de finanţare. Costurile suplimentare s-ar ridica la peste 388 milioane de lei, sume plătite prin bilete la ordin de către CNADNR în perioada 2008 - 2012.
Corpul de control al premierului a arătat că Ludovic Orban a promovat în Guvern o hotărâre ce viza finanţarea de la bugetul de stat a proiectului.
Varujan Vosganian a semnat acestă hotărârea în calitate de ministru al Economiei, deşi nu avea nici avizul Ministerului Economiei şi nici pe cel al Ministerului Finanţelor. Hotărârea a fost contrasemnată ilegal şi de Septimiu Buzaşu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor la momentul respectiv.
După ce a fost aprobată, CNADNR a mai achitat suma de 49,9 milioane lei, care intră tot în categoria pagubă la bugetul de stat.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.