Gavril Ţărmure: "Ideea construirii bustului lui Deng Xiaoping mi se pare bizară"

Oraşul Bistriţa se confruntă cu o situaţie nemaiîntâlnită în niciun oraş din Europa: amplasarea în fosta cetate medievală a unei statui a fostului lider comunist chinez Deng Xiaoping. Fost preşedinte al Republicii Populare a Chinei, acesta este cunoscut pentru că a ordonat folosirea tancurilor şi a armelor de foc împotriva manifestanţilor neînarmaţi în Piaţa Tiananmen din Beijing în iunie 1989, că a permis nomenclaturii comuniste şi cercurilor de putere să se îmbogăţească rapid, cerându-le în schimb loialitate absolută faţă de Partid şi pentru politica unui singur copil în familie.

Ziarul Epoch Times doreşte să aducă în dezbaterea opiniei publice, decizia Consiliului Municipal din Bistriţa de a-i ridica o statuie fostului lider comunist Deng Xiaonping.

Continuăm seria de articole prin care vom face cunoscută opinia unor personalităţi în legătură cu acest eveniment. Domnul Gavril Ţărmure, fost viceprimar al municipiului Bistriţa, manager cultural şi fondatorul Societăţii de Concerte Bistriţa a avut amabilitatea să ne răspundă la întrebarea:"Ce ne puteţi spune despre faptul că autorităţile locale din Bistriţa şi-au dat acordul de principiu pentru amplasarea în oraş a unei statui a liderului comunist chinez Deng Xiaoping?"

Domnul Gavril Ţărmure: "Ideea construirii bustului lui Deng Xiaoping mi se pare bizară şi hazlie în acelaşi timp, pentru că Bistriţa nu are motive să-şi imagineze repere comuniste. În primul rând ar trebui să cerceteze, să-şi facă un un fel de analiză să vadă dacă îşi respectă patrimoniul. Cred că este important să se ştie următorul lucru: la şedinţa Consiliului Local, construirea acestei sculpturi a fost anunţată la Punctul Diverse, când lumea se pregătea să plece, şi se solicita aviz de principiu, urmând ca ulterior să se discute dacă este necesar sau nu aşa ceva, sau cel puţin aşa s-a înţeles dintr-o analiză superficială, dar asta are mai puţină importanţă.

Eu cred că Bistriţa, ca oricare alt oraş din România, ar trebui să aibă în vedere în primul rând cultura şi democraţia occidentală a Europei şi eventual a Americii; nu este cazul să împământenim la Bistriţa portretul unui lider comunist chinez, care cu toate că unii spun că a avut merite în implementarea sau în inventarea economiei socialiste de piaţă, a avut puseuri de criminal dovedit , dacă ne gândim la cele întâmplate în Piaţa Tiananmen. Dacă nu se doreşte sau nu se găseşte posibilitatea amplasării unui portret al unui român reprezentativ, eu cred că ar putea să facă Bistriţa un efort şi să amplaseze figuri reprezentative occidentale. De exemplu, este o lucrare sculpturală realizată în Bucureşti de sculptorul Pârvan, care îl reprezintă pe Abraham Lincoln. Ne-am putea gândi la un lider german, pentru că Bistriţa este construită de saşi acum 1000 de ani, deci avem legătură directă, nemijlocită cu Germania. Apoi, dacă pe români i-am epuizat ne-am putea gândi la un rege sau un conducător francez, pentru că România a fost considerată multă vreme sora Franţei. Deci această idee de a amplasa un bust, o statuie a unui lider comunist chinez în Bistriţa mi se pare dacă nu bizară şi ciudată, cel puţin hazlie.

Dacă ne gândim la reprezentare, acest proiect este absolut nepotrivit şi este străin oricărui spirit românesc, oricărei culturi româneşti. Ce treabă avem noi cu un lider chinez? Să amplasăm o statuie care se apropie de poporul român sau de cel din Bistriţa. Eu consider acest proiect total neinspirat.

Nu cred că trebuie să ne întoarcem atât de repede către o perioadă şi o experienţă din istoria poporului român care s-a dovedit a fi pe de o parte falimentară şi în acelaşi timp criminală, mă refer la perioada comunistă. Nicio altă dictatură nu şi-a ucis elitele, rădăcinile, legăturile cu istoria, niciun regim nu a fost atât de antiromâneasc ca dictatura comunistă.

Din alt punct de vedere, este periculos să se amplaseze o figură a unui comunist, pentru că o statuie simbolizează ceva şi sub aspectul analizei simbolice, cu atât mai puţin este de dorit statuia unui astfel de personaj.

Ar trebui să avem în gândul şi mintea noastră ideea de a aprofunda cultura democrată occidentală, economia de piaţă capitalistă, nu economia socialistă. Nu cred că trebuie să ne întoarcem atât de repede către o perioadă şi o experienţă din istoria poporului român care s-a dovedit a fi falimentară şi în acelaşi timp criminală, mă refer la perioada comunistă. Nicio altă dictatură nu şi-a ucis elitele, rădăcinile, legăturile cu istoria, niciun regim nu a fost atât de antiromâneasc ca dictatura comunistă. Şi atunci de ce să credem că dacă luăm ca reper un lider comunist, este mai bun. În esenţă regimul comunist este rău pentru că este criminal, dacă a făcut crime înseamnă că este criminal."

Domnul Gavril Ţărmure a fost viceprimar al municipiului Bistriţa şi s-a ocupat de problemele de urbanism, de fond imobiliar, fond funciar şi de disciplină în construcţii, dar şi de lucrările de investiţii şi reparaţii la unităţile de învăţământ.