Firmele de casă ale lui Dragnea, datorii de milioane de euro la stat

Atunci când a venit vorba despre casa pierdută de Iohannis în Sibiu, Dragnea a ştiut să ceară şefului ANAF să recupereze banii pe chirii, însă, când este vorba de datoriile firmelor pe care se presupune că le controlează, liderul PSD tace chitic.
Liviu Dragnea (Florin Chirila/Epoch Times)
Ana Ion
12.07.2018

În timp ce Liviu Dragnea tuna şi fulgera că ANAF ar trebui să recupereze banii din chiriile pe casa pierdută de Iohannis la Sibiu, Tel Drum şi Hotel Turris, firme de pe urma cărora familia liderului PSD a ajuns să nu aibă griji financiare, au datorii de 12 milioane la Fisc, relatează G4Media.

Potrivit sursei citate, Tribunalul Bucureşti a respins săptămâna trecută cererea de revizuire a Tel Drum prin care compania, despre care procurorii DNA susţin că ar fi controlată de Liviu Dragnea, cerea anularea unei datorii de 2,6 milioane de lei către Fisc. În consecinţă, aceşti bani ar trebuie recuperaţi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală de la Tel Drum, societate deţinută în acte de Petre Pitiş, un apropiat al liderului PSD.

Pe lângă cei 2,6 milioane de lei datorie la ANAF, Tel Drum mai are de plată alte câteva milioane bune de lei, inclusiv la bugetul pensiilor şi la cel al asigurărilor de sănătate, aşa cum reiese din procedura de insolvenţă.

Într-o situaţie asemănătoare este şi Hotel Turris SA, societate care a controlat activitatea Hotel Turris din Turnu Măgurele şi care are şi ea de plată alte 2,3 milioane de lei, aşa cum reiese tot din procedura de insolvenţă. Clădirea hotelului este deţinută în acte de Liviu Dragnea.

Conducerea ANAF sau Liviu Dragnea nu au răspuns la solicitările G4Media.ro sau întrebărilor legate de recuperarea banilor.

Articolul integral poate fi citit aici

Reamintim în context că, săptămâna trecută, Liviu Dragnea îl trimitea pe Ionuţ Mişa, şeful ANAF, să recupereze datoria de 1,2 milioane de lei pe care preşedintele Klaus Iohannis ar trebui să o plătească după ce a încasat mai mulţi ani chirii pe o clădire pe care a pierdut-o în instanţă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor