Filmul despre procurorul Panait "De ce eu?" al lui Tudor Giurgiu - în patru oraşe din ţară, între 10 şi 13 noiembrie

Actorul Emilian Oprea în filmul "De ce eu" al regizorului Tudor Giurgiu
Actorul Emilian Oprea în filmul "De ce eu" al regizorului Tudor Giurgiu (facebook.com)

Filmul despre procurorul Cristian Panait "De ce eu?", în regia lui Tudor Giurgiu, va fi prezentat într-o versiune de lucru în cadrul unor proiecţii speciale, care vor putea fi vizionate în perioada 10 - 13 noiembrie la Bucureşti, Iaşi, Timişoara şi Cluj, potrivit Mediafax.

Regizorul Tudor Giurgiu a scris, miercuri, pe blogul său că săptămâna viitoare vor avea loc patru proiecţii speciale ale filmului "De ce eu?" (work-in-progress) în Bucureşti, Iaşi, Timişoara şi Cluj.

"Sunt curios cum vi se va pare, ce vă place sau ce nu v-a convins. Să discutăm după film despre România anului 2002, despre ce trăim azi şi ce va fi de-acum încolo. Despre sacrificii şi speranţă", a susţinut Tudor Giurgiu.

Regizorul a specificat că în fiecare oraş amintit va fi o singură proiecţie a filmului. "Alături de mine, la Iaşi, Timişoara şi Cluj, va fi Emilian Oprea, interpretul rolului principal. Şi Ionuţ Caras, la Cluj", a completat acesta.

Tudor Giurgiu a ţinut să precizeze că nu va da interviuri presei şi că nu îşi doreşte să i se facă publicitate: "Vrem doar să ne întâlnim cu o seamă de oameni şi să discutăm liber despre film".

Proiecţiile peliculei vor avea loc în Bucureşti - luni, ora 21.00, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român - Noul Cinematograf al Regizorului Român (NCRR); Iaşi - marţi, de la ora 20.00, la Teatrul Naţional - Sala Cub; miercuri la Timişoara, spaţiul şi ora proiecţiei urmând să fie stabilite, şi joi, de la ora 20.00, la Cinema Victoria din Cluj-Napoca. Preţul unui bilet la aceste proiecţii este de 10 lei.

Tudor Giurgiu nu face nicio afirmaţie referitoare la decizia sa de a face aceste proiecţii speciale ale filmului despre procurorul Panait chiar înainte de al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din 16 noiembrie.

Giurgiu a declarat pe 6 octombrie că pelicula despre procurorul Panait va fi prezentată la festivalurile internaţionale de film de la Berlin şi Sundance, lansarea în cinematografele din România urmând să aibă loc la sfârşitul lunii februarie sau la începutul lunii martie a anului viitor.

Imagini din filmul despre cazul procurorului Cristian Panait au fost date pe 25 septembrie de regizorul peliculei pe blogul personal şi pe pagina sa de Facebook.

Teaserul filmului "De ce eu?", cunoscut până de curând sub titlul de "Cristian", începe cu textul scris: "Înainte de 21 decembrie 1989, Securitatea, poliţia politică a regimului comunist, avea un efectiv de 15.312 angajaţi şi beneficia de serviciile a peste 400.000 de informatori".

După imaginile cu siglele Serviciilor Secrete, teaserul conţine un mesaj ce aparţine, potrivit imaginilor, unui blogger anonim: "Toţi cei care încearcă din interior să lupte cu un sistem asfixiant sfârşesc inevitabil prin a fi înghiţiţi, izolaţi şi sfâşiaţi în bucăţi...".

Personajul principal al filmului, Cristian (29 de ani) este un procuror cu o carieră în plină ascensiune, căruia şefii săi îi încredinţează un caz foarte important: anchetarea unui alt magistrat suspect de luare de mită. Dilema alegerii între adevăr şi carieră îl apasă cumplit. Căutând adevărul, acesta intră într-o zonă de pericol pavat cu revelaţii neaşteptate şi dureroase.

Regizorul Tudor Giurgiu a precizat că filmul "Cristian" este un proiect de care este "foarte ataşat", afirmând că încearcă să îl lucreze "cât mai neatins de toate conotaţiile politice". "M-aş bucura să schimbe nişte conştiinţe, m-aş bucura să se redeschidă un pic cazul şi discuţiile în jurul cazului, care cred în continuare că a fost foarte rapid clasat şi de fapt cei care au determinat sinuciderea procurorului Panait sunt în continuare liberi şi nechestionaţi. Dar de aici până la toate elucubraţiile pe care le-am citit în ziare este cale lungă", a menţionat acesta.

La întrebarea dacă premierul Victor Ponta apare ca personaj în film, regizorul Tudor Giurgiu a afirmat că s-a scris despre acest subiect în presă pentru că Victor Ponta, la data decesului procurorului Panait, nu mai era procuror în Parchet. "Una este isteria din mass-media şi alta este ce se întâmplă în film", a replicat el.

Tudor Giurgiu a mărturisit că a studiat dosarul privind cazul procurorului Cristian Panait şi s-a întâlnit cu multe persoane apropiate acestuia. "A durat foarte mult şi lumea cred că trebuie să înţeleagă bine că e un film de ficţiune, el nu este un film documentar. (...) este un film despre un procuror aflat în faţa unei decizii importante, cum să joace o carte importantă, să dea o soluţie aşa cum i se impune, aşa cum se doreşte, undeva în sferele de sus ale puterii, sau să dea o soluţie pe un dosar aşa cum îi dictează profesia şi normele morale ale meseriei. Asta e dilema morală a filmului", a afirmat regizorul.

"Îmi doream foarte mult să spun o poveste despre dezintegrarea unui om, cum poate un om normal, sănătos şi deştept şi admirat de toată lumea, cum poate în 20 de zile să devină o epavă", a mai declarat acesta.

Filmul îi are în distribuţie pe Emilian Oprea, Mihai Constantin, Andreea Vasile, Dan Condurache, Mihai Smărăndache, Liviu Pintileasa şi Alin Florea.

În context, premierul Victor Ponta a declarat în luna septembrie că este convins că filmul despre cazul procurorului Cristian Panait, regizat de Tudor Giurgiu, nu are nicio legătură cu el, deoarece nu mai era procuror atunci când s-au întâmplat faptele care fac subiectul filmului de lungmetraj.

Cazul procurorului Cristian Panait

Tânărul procuror de 29 de ani, Cristian Panait, a fost găsit mort, pe carosabilul străzii din faţa blocului său, la 10 aprilie 2002, după ce a căzut de la etajul 10 al apartamentului său, unde locuia împreună cu mătuşa sa. Potrivit ziarului german Frankfurter Allgemeine Zeitung care a anchetat cazul, la vremea respectivă Panait investiga un scandal de corupţie în care erau vizaţi apropiaţi ai lui Adrian Năstase, iar căderea sa de la etaj a avut loc, potrivit mătuşii sale, la foarte scurt timp după ce Panait fusese vizitat de colegul său de serviciu Victor Ponta, fost coleg procuror, la acel moment şef al Corpului de Control al guvernului Năstase.

Procurorii au deschis atunci un dosar penal în care procurorul Victor Ponta era singurul suspectat de asasinarea lui Panait, însă în scurt timp a fost avansată versiunea oficială potrivit căreia procurorul Panait s-ar fi sinucis. Potrivit articolului din presa germană, la necropsia cadavrului procurorului Panait s-au găsit urme de droguri.

Procurorul care a anchetat moartea lui Cristian Panait a fost lovit de o maşină şi omorât, autorul „accidentului” nefiind niciodată prins.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Societate, cultură