Partidul-stat supărat pe presă. O jurnalistă reclamată la poliţie pentru o postare pe Facebook

Victor Ponta, preşedinte PSD
Victor Ponta, preşedinte PSD (Epoch Times România)

PSD a depus plângere la politie împotriva jurnalistei Europa FM, Monalise Hihn, pe motiv că aceasta a publicat pe Facebook, în ziua alegerilor, rezultatele primului tur de scrutin din Noua Zeelandă, relatează postul B1 TV.

Organizaţia PSD Hunedoara a susţinut că postarea jurnalistei ar fi putut influenţa electoratul pe data de 2 noiembrie. Reamintim că Iohannis, candidatul ACL, s-a situat pe primul loc în preferinţele românilor din Noua Zeelandă. Locul al doilea i-a revenit Monicăi Macovei, Ponta ieşind abia pe locul patru, după Elena Udrea.

Chemată la audieri, jurnalista a explicat că nu există reglementări în ceea ce priveşte spaţiul virtual şi că n-a încălcat nicio lege, relatează B1: „Audierile au durat 5 minute. Am mers, am dat o declaraţie prin care le-am explicat că e vorba de contul meu privat, să-mi arate legea în care e specificat că în mediu virtual nu ai voie. Nu cred că veţi găsi o altă plângere la poliţie pe această speţă, în România”, a afirmat Monalise Hihn.

Specialiştii susţin că postarea jurnalistei nu încalcă vreo lege şi că, cel mai probabil, plângerea se va clasa.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne