FC Dinamo este fără antrenor! Eugen Neagoe a fost dat afară din Ştefan cel Mare

"FC Dinamo Bucureşti şi antrenorul principal Eugen Neagoe au convenit în această seară încheierea raporturilor contractuale, a anunţat conducerea executivă a clubului din Ştefan cel Mare." - a anunţat clubul dinamovist printr-un comunicat.
Antrenorul român Eugen Neagoe.
Antrenorul român Eugen Neagoe. (FC Dinamo/facebook)

FC Dinamo nu mai are antrenor, conducerea clubului făcând anunţul luni seara pe site-ul oficial al grupării alb-roşilor. Potrivit comunicatului contractul între cele două părţi a încetat pe cale amiabilă, starea de sănătate a tehnicianului fiind motivul acestui compromis, după ce acesta a suferit un infarct miocardic în timpul meciului cu Universitatea Craiova, din cadrul etapei a II-a a Ligii I de fotbal.

"FC Dinamo Bucureşti şi antrenorul principal Eugen Neagoe au convenit în această seară încheierea raporturilor contractuale, a anunţat conducerea executivă a clubului din Ştefan cel Mare. Numit la începutul lunii iunie la conducerea tehnică a echipei noastre, Eugen Neagoe s-a prăbuşit pe banca dinamoviştilor în minutul 24 al meciului cu Universitatea Craiova, 0-2 pe Arena Naţională în etapa a doua a acestei ediţii de campionat, având nevoie de intervenţia urgentă a medicilor. Inima lui Eugen Neagoe a fost un pas să nu mai bată pentru fotbal, pentru Dinamo."

"Eugen Neagoe şi-a dorit foarte mult să formeze o echipă competitivă în Ştefan cel Mare, o echipă de play-off, de cupele europene la un club crescut din 1948 cu performanţa transmisă din generaţii în generaţii. Din păcate pentru toată suflarea dinamovistă, nu a reuşit să-şi îndeplinească visul din cauza problemelor medicale. Inima lui Eugen Neagoe are nevoie de linişte în aceste momente, de încurajările tuturor dinamoviştilor. Pentru că viaţa este mai importantă decât fotbalul indiferent dacă suntem suporteri, jucători, antrenori sau conducători.Clubul din Ştefan cel Mare îi mulţumeşte public fostului antrenor principal pentru activitatea pe banca tehnică a dinamoviştilor. Multă sănătate, Eugen Neagoe!", menţionează sursa citată.

Eugen Neagoe a avut nevoie de intervenţia medicilor de pe ambulanţa aflată la Arena Naţională în timpul partidei cu Universitatea Craiova, acesta fiind transportat de urgenţa la spital. În urma investigaţiilor efectuate la Spitalul de Urgenţă Floreasca s-a constatat că Eugen Neagoe suferise un atac de cord.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Sport