Falun Gong, o practică meditativă populară şi senină
Unul dintre cele mai bine păstrate secrete ale Chinei din anii '90 a fost Falun Gong. Fie ca o numim o practică de meditaţie, o disciplină spirituală sau un tip de qigong, aproximativ 100 de milioane de oameni din China o practicau la mijlocul anului 1999.
Cu toate acestea, chiar dacă 1 din 13 chinezi practică Falun Gong, ea era aproape necunoscută în afara Chinei, până când Partidul Comunist Chinez (PCC) a interzis-o în iulie 1999 şi a instituit o campanie de persecuţie de mare anvergură, care continuă şi astăzi.
O componentă cheie a tuturor campaniilor de persecuţie a PCC este inundarea transmisiilor televizate, tipografiilor şi canalelor diplomatice cu propagandă falsă. Un obiectiv major al propagandei anti-Falun Gong a fost mass-media străină, care au avea nici o altă sursă de informaţii. Astfel, prima şi de multe ori sigura expunere la Falun Gong a multora din afara Chinei, era o imagine distorsionată intenţionat, care a fost regizată de mass-media şi agenţiile controlate de PCC.
Cu alte cuvinte, orice aţi aflat până acum despre Falun Gong s-ar putea să fi inexact.
Minte şi corp
Falun Gong rafinează sau cultivă atât mintea cât şi corpul, ceea ce îngreunează posibilitatea ca terminologia occidentală să o clasifice corespunzător. Este o practică spirituală sau sunt exerciţii fizice? Răspunsul corect este "amândouă", deoarece ambele sunt parte integrantă a Falun Gong.
Există cinci exerciţii în Falun Gong. Patru sunt efectuate în picioare, iar unul este o meditaţie cu picioarele încrucişate. Fiind uşoare şi încete, ele au nume cum ar fi "Circuitul Celest Falun" şi "Străpungerea Celor Două Extreme Cosmice." Oamenii de multe ori s-au simţit reîmprospătaţi sau energizaţi după efectuarea exerciţiilor.
Punctul cheie al învăţăturilor: Falun Gong consideră că principiul fundamental al universului este "Zhen-Shan-Ren." "Zhen" se traduce prin adevăr. "Shan" este compasiune, bunăvoinţă şi bunătate. "Ren" este toleranţă şi rezistenţă. Învăţăturile evidenţiază aceste aspecte cu mare profunzime.
Dezvoltarea timpurie
De mii de ani, practicile spirituale au fost transmise în China de la maestru la discipol.
Învăţătorul sau Maestrul practicii Falun Gong, domnul Li Hongzhi, a învăţat practica singur şi apoi a decis să înveţe pe oricine vrea începând cu luna mai 1992.
Domnul Li a călătorit prin toată China până la sfârşitul anului 1994. El a organizat 54 de seminarii de 8 până la 10 zile, ori de câte ori a fost invitat. El a prezentat principiile, a predat exerciţiile şi a răspuns la întrebări în ultima zi a fiecărui seminar.
La început doar câteva sute de persoane au participat la fiecare seminar, dar până la sfârşitul anului 1994, aulele cu o capacitate de câteva mii erau pline, din moment ce informaţiile despre vizitele sale erau transmise pe cale orală.
Oamenii spuneau familiei, prietenilor şi vecinilor despre modul în care bolile lor - de la afecţiuni ale pielii la probleme cardiace - s-au micşorat sau au dispărut. De asemenea, ei au povestit despre faptul că aplicarea învăţăturile a dus la relaţii mai bune cu soţiile şi colegii lor şi la o stare liniştită şi relaxată a minţii în general.
Practica a continuat să crească, fiind transmisă prin viu grai, de la zecile de mii care au auzit prelegerile domnului Li pe viu între 1992-1994 la zeci de milioane până la jumătatea anului 1999. Practicanţii includeau tineri şi vârstnici, profesori universitari şi ţărani şi chiar şi generali şi membri ai Partidului Comunist.
Locurile de practică au apărut în parcurile publice peste tot în China. Asistenţi voluntari îi învăţau pe noii-veniţi cum să facă mişcările şi aduceau o casetă sau un CD pentru a reda muzica care însoţeşte exerciţiile.
După ce efectuau exerciţiile împreună, unii practicanţi mergeau la muncă, iar alţii rămâneau şi citeau din cartea principală a practicii, "Zhuan Falun", scrisă de domnul Li. Rafinarea minţii şi caracterului vin din studierea acestei cărţi şi a altor învăţături - texte disponibile gratuit online - şi apoi din aplicarea a ceea ce este învăţat în viaţa de zi cu zi.
Răspândirea globală
Practicanţii Falun Gong au luat practica cu ei la universităţile şi companiile lor din afara Chinei, multe universităţi găzduind cluburi studenţeşti Falun Gong. Domnul Li a ţinut un seminar în Suedia la începutul anului 1995 şi prelegeri la conferinţele organizate de practicanţii din Statele Unite, Canada, Australia, Noua Zeelandă, Germania şi din alte parţi, înainte ca PCC să înceapă campania de persecuţie în 1999.
Site-ul Falundafa.org listează în mod regulat locurile de practică din aproximativ 70 de naţiuni, şi conform siteului toate activităţile Falun Dafa sunt gratuite. (Falun Dafa este un alt nume pentru Falun Gong. "Dafa" înseamnă "Marea Cale")
Numărul celor care practică Falun Gong în afara Chinei creşte, chiar dacă interzicerea şi persecutarea din interiorul Chinei continuă. Cifrele exacte nu sunt înregistrare de nici o persoană şi oamenii sunt liberi să practice Falun Gong sau nu, după bunul plac.