Extrădarea jurnalistului turc: "Dragnea îl ia pe Erdogan drept model, dar este deja prea mult!"

România nu trebuie să ajute un dictator să îşi persecute cetăţenii, aşa cum făcea şi Ceauşescu, transmite deputatul Matei Dobrovie, în condiţiile în care un jurnalist turc a fost ridicat de poliţie iar instanţa judecă cererea de extrădare a acestuia.
Liviu Dragnea
Liviu Dragnea (Epoch Times România)
Loredana Diacu
06.12.2018

Deputatul independent Matei Adrian Dobrovie critică, în termeni duri, ridicarea ziaristului turc Kamil Demirkaya, angajat al publicaţiei Zaman România, în baza unui mandat de extrădare emis la ordinul lui Erdogan. Potrivit deputatului, niciun stat UE nu a mai făcut până acum aşa ceva.

În postarea sa, Dobrovie atrage atenţia că oamenii vânaţi de Erdogan sub acuzaţia că fac parte din statul paralel "sintagmă preluată şi de Dragnea pentru a-şi desemna criticii şi adversarii politici", odată ajunşi în Turcia sunt închişi fără niciun proces şi se presupune că unii sunt chiar torturaţi şi cere oprirea imediată a oricărui demers de extrădare a ziaristului.

Redăm postarea deputatului:

"Niciun stat UE nu şi-a plecat capul până acum în faţa dictatorului Erdogan care s-a apucat să facă presiuni şi să trimită plocoane guvernelor din toată lumea pentru a primi în schimb, ca prizonieri, cetăţeni turci ce au îndrăznit să îl critice".

Puterii oligarhice de la Chişinău i-a donat 2 autospeciale de reprimare a protestelor şi a refăcut clădirea prezidenţială. La schimb a primit 8 profesori despre care nu se mai ştie dacă sunt în viaţă sau nu.

Oare ce i-a dat Erdogan lui Dragnea ca să-l primească la schimb pe Kamil Demirkaya, ziarist turc stabilit de doi ani împreună cu familia sa în România? Corupţii din România sunt dispuşi să negocieze orice, chiar şi viaţa unui om nevinovat. Este o încălcare gravă a drepturilor omului şi a libertăţii presei. Ca deputat al României solicit oprirea imediată a oricărui demers de extrădare a ziaristului! Aşa ceva este inacceptabil într-o ţară UE!

Oamenii aceştia vânaţi de Erdogan sub acuzaţia că fac parte din statul paralel - sintagmă preluată şi de Dragnea pentru a-şi desemna criticii şi adversarii politici - sunt ziarişti sau profesori, iar odată ajunşi în Turcia sunt închişi fără niciun proces, se presupune că unii sunt chiar torturaţi. Turcia nu mai este o ţară democratică sub conducerea lui Erdogan, drepturile cetăţenilor sunt la cheremul său, iar România nu trebuie să ajute un dictator să îşi persecute cetăţenii, aşa cum făcea şi Ceauşescu. Am mai spus-o: Dragnea îl ia pe Erdogan drept model, dar este deja prea mult!".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor