Experţii avertizează cu privire la datele economice false provenind din China

Investitor chinez priveşte preţurile la acţiuni în Hefei, provincia Anhui
Investitor chinez priveşte preţurile la acţiuni în Hefei, provincia Anhui (STR / AFP / Getty Images)
Gao Zitan
29.06.2012

Experţii au emis mai multe avertismente despre statisticile economice oficiale ale Chinei, săptămâna trecută. Economistul Larry Lang a pregătit un grafic care arată că cifrele oficiale erau uneori de două-trei ori mai mari decât estimările experţilor.

Lang a declarat într-un articol de pe un blog că multe guverne locale cer întreprinderilor să prezinte Biroului Naţional de Statistică investiţii, vânzări şi cifre de profit umflate. El a comparat numerele unui producător de touch-screen-uri, ca exemplu. Experţii au calculat aproximativ 50 de milioane de yuani (8 milioane de dolari) în investiţii. Site-ul oraşului a plasat investiţiile producătorului la aproape 120 de milioane de yuani (28.3 milioane de dolari). Apoi, raportul anual al companiei includea o cifră şi mai mare care depăşea 180 de milioane de yuani.

Produsul Intern Brut (PIB) al Chinei a fost în scădere, prin urmare, statisticile umflate maschează declinul, a raportat Lang în articol. Contradicţiile pot fi găsite şi în PIB-ul raportat de către guvernele locale şi de guvernul central al Chinei.

De exemplu, în 2010 suma PIB-ului tuturor provinciilor le-a depăşit pe cele raportate de guvernul central cu 3,2 miliarde de yuani (503,5 miliarde de dolari). În 2011, suma PIB-ului a 31 de provincii a depăşit cifrele raportate de guvernul central cu 4,6 miliarde de yuani (723,7 miliarde de dolari). În primul trimestru al anului 2012, guvernul central a declarat că PIB-ul Chinei ar trebui să fie de 10.8 mii de miliarde de yuani (1,7 trilioane de dolari). Dar unele agenţii mass-media au adunat PIB-ul local raportat, iar suma rezultată a fost de 11,28 trilioane yuani (1,77 trilioane de dolari). Aceasta este o discrepanţă de 480 de miliarde de yuani (75 miliarde de dolari).

Frank Xie, profesor la Universitatea din Carolina de Sud Aiken, a declarat pentru New Tang Dynasty Television că este un secret cunoscut faptul că întreprinderile chineze păstrează două seturi de registre. "Multe companii străine care fac afaceri în China, trebuie să facă acelaşi lucru. Un registru este pentru uzul intern al companiei, pe când celălalt este pentru scopuri fiscale şi pentru raportare la guvernul central", a afirmat Xie.

He Qinglian, scriitoare şi economistă chineză ce locuieşte în SUA, a scris într-un articol pentru Voice of America, că din timpul epocii lui Mao, Partidul Comunist Chinez (PCC) a început păstrarea a doua seturi de registre, unul dintre acestea fiind folosit pentru a păcăli publicul. Biroul Naţional de Statistică continuă aceeaşi tradiţie prin prezentarea a doua statistici, una pentru public şi alta pentru uz intern.

Astfel de invenţii sunt o parte integrantă a culturii PCC, potrivit spuselor doamnei He: "inventarea unor statistici este o trăsătură înnăscută a PCC şi o parte integrantă a culturii sale. Guvernul central trebuie să mintă pentru a câştiga inimile oamenilor, iar cadrele de partid trebuie să mintă pentru a evidenţia performanţele lor'.'

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor