Experta din dosarul baronului PSD Marian Oprişan adusă la audieri la DNA

Sigla DNA
Sigla DNA (Epoch Times România)
Loredana Diacu
10.01.2015

Experta din dosarul de corupţie al lui Marian Oprişan a fost adusă vineri la sediul DNA din Capitală. Potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax, aceasta este suspectată că ar fi încercat să întocmească o expertiză contabilă favorabilă şefului Consiliului Judeţean (CJ) Vrancea, acuzat de fapte de corupţie în celebrul dosar "Căprioara", aflat pe rolul instanţelor de mai bine de 8 ani.

Experta a fost adusă la DNA, vineri seară, de la Cluj.

Baronul PSD de Vrancea, Marian Oprişan a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în anul 2006, fiind acuzat de abuz în serviciu, folosirea banilor în alte scopuri decât cele declarate, fals şi uz de fals, pentru achiziţionarea în condiţii ilegale a Complexului Turistic "Căprioara", pentru nereguli în alte finanţări şi reabilitarea doar pe hârtie a unor drumuri din Vrancea de către firme de casă care au încasat bani de la Consiliul Judeţean pentru lucrări unde nu au turnat nici măcar o găleată de asfalt. Prejudiciul creat Ministerului Transporturilor este de circa 1,5 milioane de euro, cel creat bugetului CJ Vrancea se ridică la aproximativ 600.000 de euro, iar cel creat în dauna Guvernului ajunge la circa 75.000 de euro.

Dosarul a avut un parcurs spectaculos, reuşind performanta să fie plimbat prin instanţe mai mult de opt ani. După 18 termene la judecătoria Focşani, dosarul a fost strămutat la Tribunalul Cluj, după alte 10 termene a ajuns la Judecătoria Cluj, ca mai apoi să ajungă la Curtea Supremă, de unde s-a întors la Judecătoria Focşani şi apoi din nou la Judecătoria Cluj, iar în tot acest interval nu a fost începută cercetarea judecătorească. Procurorul şef DNA Codruţa Kovesi a explicat că de 4 ani, "Judecătorul fondului nu a dispus nicio măsură pentru a judeca cu celeritate, deşi cunoaşte că dosarul cauzei este de peste 8 ani pe rolul instanţelor de judecată, iar din cei 8 ani, de 4 ani se află pe rolul acestei instanţe", reiese din sesizarea Codruţei Kovesi, în care se cere Inspecţiei Judiciare să verifice dacă există indicii rezonabile pentru antrenarea încălcării duratei rezonabile a soluţionării cauzei.

La ultimele doua termene (noiembrie şi decembrie 2014), dosarul a fost amânat pe motiv că expertul contabil agreat de Ministerul Justiţie nu s-a prezentat la audierea programată de instanţă pe motiv că nu a intrat în posesia raportului contabil care să arate dacă în urma lucrărilor atribuite de Marian Oprişan unor firme s-a adus vreun prejudiciu bugetului de stat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor