Epoch Times pusă pe lista publicaţiilor "problemă". Răspunsul nostru

Ne-am trezit, din cauza unei postări pe blogul lui Dan Voiculescu, preluată de Liviu Dragnea, în mijlocul unei furtuni politice.
Ateneul Roman - exterior
Ateneul Roman - exterior (Mihut Savu / Epoch Times Romania)

Epoch Times România a fost pusă în rândul publicaţiilor "problemă" împreună cu NewsWeek, G4Media, PressOne, DacNews şi Comisarul. Cred că se impun câteva precizări.

Politica noastră editorială este mai specială, aşa că încerc s-o schiţez mai jos.

Încercăm să servim binele public. Ne ocupăm în general de evoluţii globale, cu impact lent, sau greu de observat şi cu adevărat importante.

Deşi scriem despre evenimente care ţin de bâlciul politic, nu luăm părţi în lupta politică - deşi raportăm episoade, de exemplu atunci când, cu 8 luni înainte de alegeri, în ciuda oricăror pronosticuri, Donald Trump a învins clanul Clinton, precum şi incidentele bizare petrecute pe parcurs, sau culisele păcii Coreene.

Nu ne interesează cine conduce, ci dacă direcţia este de real progres. Este mai ales valabil pentru România.

Vorbele de mai sus ar trebui să clarifice că în orice caz nu suntem în România pentru a-i face viaţa amară lui Liviu Dragnea. Sau oricui altcuiva.

Alt motiv pentru care nu ne implicăm în lupta politică este că nu credem că aceasta poate duce la progres social. Aşa cum războaiele nu duc la progres economic, deşi ideea este frecvent vehiculată. Ni se pare o prostie: distrugerea nu poate construi ceva. Aşa cum din ură nu va creşte niciodată iubire - ci poate doar perversiune. Acesta este un motiv pentru care nu încurajăm violenţa, de orice fel ar fi.

Nu prea facem anchete. De multe ori anchetele sunt rezultatul unor servite de presă, care trag publicaţia respectivă în zona luptelor din societatea respectivă. Acesta este şi motivul pentru care încercăm să ne ţinem departe de structuri, servicii etc., pentru a nu ne lăsa folosiţi de ele, deşi uneori, în mod excepţional, publicăm interviuri cu membri marcanţi, cum este cel exclusiv dat de Michael Hayden pentru Epoch Times Israel.

Există însă cazuri când adevărul ne bate la uşă. Cel mai puternic exemplu este scandalul industriei recoltării forţate de organe puse la cale de Partidul Comunist Chinez, în care milioane de prizonieri de conştiinţă au fost şi încă sunt dezmembraţi iar organele lor vândute la negru. Evident, dezvăluirea ne-a atras o grămadă de necazuri din partea oficialilor chinezi. Nu avem nimic cu ei, greşelile trebuie asumate, nu ne este frică de nimic, am rezistat cu credinţa că adevărul merită orice sacrificiu.

Au fost şi cazuri din România. De exemplu, la un flash mob din faţa MAI, unde se cerea demisia ministrului de Interne, cameramanul nostru a surprins comportamentul abuziv al unui maior de Jandarmi în civil. Ne-a cerut să închidem camera, dar a ajuns pe Facebook. Un alt caz s-a întâmplat şi pe 10 august, la mitingul diasporei, unde jurnaliştii au fost împiedicaţi sistematic să filmeze, uneori brutal.

În toate cazurile, atunci când devenim martori la abuzuri, ilegalităţi, sau crime (ca în cazul Chinei), conştiinţa şi misiunea asumată ne obligă să nu devenim părtaşi la ele punând batista pe ţambal. Cu alte cuvinte, vom publica, după o verificare prealabilă evidentă. Nu o facem pentru a lua părţi, ci o facem pentru a nu lua părţi prin tăcere. Publicăm ce s-a întâmplat, de aceea preferăm materialele video: mint mai greu.

Cu alte cuvinte, dacă deranjăm, nu vă supăraţi pe noi. Unele lucruri trebuie asumate, asta este.

Cam asta suntem.

Poate vă veţi întreba ce ne mână. Ne mână impresia că omenirea se îndreaptă către evoluţii extrem de periculoase, pe care încercăm să le depăşim cu bine. Nu să le ţinem departe, cum fac politicienii, ci să le depăşim. Cu toţii, dacă se poate. Credem că orice om de pe lumea asta, fie el Donald Trump, Vladimir Putin, Liviu Dragnea sau Dan Voiculescu, reprezintă o sumă a suferinţelor prin care a trecut şi a lecţiilor bune sau rele pe care şi le-a însuşit. Credem că oricine are nevoie în primul rând de un viitor. Credem că păcatele fiecăruia, sau cele colective, ca şi datoriile, pot fi eşalonate, astfel încât să existe un "mâine".

Pentru cei care îşi pun întrebarea cea mai importantă - "cine le eşalonează?" - le cerem să aibă puţintică răbdare, important pentru moment fiind să nu ne băgăm degetele în ochi prea tare unii altora şi să nu derapăm cu totul.

Evident, mulţi avem schelete în dulap, unii mari, alţii mici. Păcatele trecutului distorsionează întotdeauna prezentul, aşa că de cele mai multe ori asigurarea acestui viitor este dificilă rău. Depinde de noi toţi să nu o facem imposibilă.

Credem că viitorul nu poate veni decât dacă suntem cinstiţi, sinceri, dacă punem în surdină, măcar temporar, eventualele agende proprii inerente, dacă pornim dintr-un punct de vedere de bunăvoinţă faţă de ceilalţi, şi dacă manifestăm reţinere şi toleranţă atunci când mizeria ajunge la ventilator. Până la urmă, suntem împreună pe o planetă în spaţiu. Măcar asta ne leagă, dacă nu altceva.

Referitor la faptul că, după protestele din vară, traficul pe siteul nostru a crescut, noi răspundem aşa: nu facem nimic diferit azi faţă de acum 2 sau 4 ani. Faptul că milioane de oameni frecventează siteuri care postează materiale critice faţă de evoluţia României înseamnă, poate, că evoluţia nu e bună? Sau poate lucrurile nu au fost explicate, încât milioane de oameni nu au reuşit să priceapă?

Cu alte cuvinte, în România există tensiuni sociale serioase. Crede cineva că dacă am dispărea mâine, aceste tensiuni s-ar disipa? Dacă omori cocoşul, zorii nu vor mai veni?

Încă un aspect, pentru eventualii amatori. Poziţia de neutralitate, lipsa unei agende de orice fel, sau - hai să-i spunem aşa - simplul noroc, ne-au adus rezultate excelente în prognosticarea unor evoluţii spectaculoase. Am prezis căderea garniturii aflate la conducerea Partidului Comunist Chinez cu 3-4 ani înainte de a se petrece. Am prezis victoria lui Donald Trump în alegeri în ciuda tuturor analizelor.

În aceste condiţii, cât este de oportună începerea unei vânători de vrăjitoare, în ceea ce ne priveşte? Apoi care ar putea fi consecinţele unei asemenea încercări? Răspunsul a fost descoperit de cea mai puternică organizaţie criminală a planetei, Partidul Comunist Chinez. Un milion de lideri de Partid după gratii. Un clan învins. Şi asta nu e tot. Unele oale, odată sparte, pur şi simplu nu pot fi plătite. Vreodată. Noi, totuşi, suntem încă aici.

În încheiere, în trecere: ca şi Dan Voiculescu, credem că România absolut trebuie să aparţină românilor. Deşi toţi românii pot fi de acord cu acest fapt, nu toţi cei care se bat să conducă România se preocupă de viitorul ei. Sau dacă o fac, nu prea reuşesc să explice deloc bine cum o fac. Cel puţin istoria ultimilor ani arată prost. Iar "prost" nu este deloc bine.

Stau la dispoziţie cu orice lămuriri. Unele lucruri, evident, nu se pot striga în piaţă. Dar pot fi povestite la o cafea, până la diverse niveluri de adevăr, oricui.

Cu consideraţie,
Adrian Sturdza, Epoch Times România

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Opinii