Dragnea şi Tăriceanu, acuzaţi că trădează interesele naţionale şi fac jocul Ungariei şi al Rusiei
alte articole
Liderii coaliţiei de guvernare, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, trădează interesele naţionale şi sunt dispuşi să vândă în mod netransparent resursele de gaz ale României pentru a cumpăra favorurile şi sprijinul lui Viktor Orban, a transmis vineri seară, pe pagina sa de socializare, deputatul USR Matei Dobrovie.
"Chiar dacă ministrul Meleşcanu a negat semnarea unui acord pe tema energiei cu Ungaria, premierul Viktor Orban împreună cu ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijarto, susţin contrariul. Potrivit acestora, România urmează să-şi asume obligaţia de a pune la punct condiţiile tehnice pentru a permite, începând din anul 2022, aprovizionarea cu 4,4 miliarde metri cubi de gaze naturale pe an prin intermediul conductei de aprovizionare care leagă România de Ungaria. În plus, partea română va construi staţii de compresare care vor permite livrarea a 1,75 miliarde metri cubi de gaze naturale pe an în 2020", a declarat Matei Dobrovie.
Deputatul a remarcat faptul că, potrivit informaţiilor din presă, trei companii maghiare au câştigat deja prin licitaţie, organizată de Transgaz şi FGSZ, întreaga capacitate a interconectorului chiar înainte de a fi construit şi înainte ca gazul să fie extras din Marea Neagră.
"Este inacceptabil cum politicieni trădători pot vinde resursele României, pe şest, fără nicio consideraţie pentru interesul naţional, şi nu este prima dată. Să ne amintim că tot Călin Popescu Tăriceanu ceda dreptul de explorare a unor perimetre aflate în jurul Insulei Şerpilor către firma Sterling, înainte ca Curtea de la Haga să se pronunţe asupra diferendului România-Ucraina legat de delimitarea platoului continental. Dragnea şi Tăriceanu fac jocul Ungariei, care încearcă să devină hub energetic şi lider regional, folosind gazul românesc sub pretextul BRUA şi gazul rusesc care va veni pe conducta Turkish Stream", a precizat Matei Dobrovie.
Conform deputatului, conducta BRUA, finanţată cu fonduri europene ca proiect prioritar, era menită să interconecteze reţelele de gaz din Bulgaria - România – Ungaria – Austria, pentru a întări securitatea energetică europeană, prin diversificarea surselor de gaz şi reducerea dependenţei de gazul rusesc, prin aducerea gazului din Marea Caspică şi Marea Neagră în Europa Centrală şi de Sud-Est.
"Ungaria a decis însă unilateral să nu mai continue traseul până în Austria, ci să redirecţioneze gazul pe altă rută, spre statele vecine, Slovacia, Serbia, Ucraina şi Croaţia. Deşi invocă scăderea dependenţei de Rusia, în fapt, această decizie de a transforma BRUA în BRU subminează exact acest obiectiv şi face jocul Moscovei. Budapesta profită de slăbiciunea şi slugărnicia liderilor PSD-ALDE, care au nevoie de aliaţi în lupta lor cu justiţia şi statul de drept, pentru a obţine nişte concesii care s-o transforme în lider regional. Prin tăcere, autorităţile române demonstrează o complicitate de neiertat. Dată fiind lipsa de transparenţă, am adresat o interpelare către MAE pe această temă", a afirmat Matei Dobrovie.