Dragnea, ieşire nervoasă: Cu ce dracu mă ajută pe mine, domnişoară?! Vorbiţi cu Iohannis să mă împuşte

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a avut o ieşire nervoasă la adresa presei care încerca să afle cum răspunde acuzaţiilor potrivit cărora legea ce vizează executarea pedepselor la domiciliu îl va favoriza în cazul unei eventuale condamnări definitive.
Liviu Dragnea (Florin Chirila/Epoch Times)
Andrei Pricopie
31.10.2018

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a explodat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă la Parlament, la adresa jurnaliştilor care îl întrebau despre proiectul de lege privind executarea pedepselor la domiciliu proaspăt adoptat de Senat.

Vă prezentăm mai jos discuţia cu presa:

Jurnalistă: Ce le spuneţi celor care zic că această lege este în favoarea dvs. şi a fost dată fix ca să vină în sprijinul dvs, dacă veţi avea o nouă condamnare?

Dragnea: Despre ce lege e vorba, că acum aflu despre ea.

Jurnalistă: O lege adoptată la Senat zilele trecute care zice că cei care au pedepse maxime de 5 ani cu executare pot executa pedeapsa acasă, la domiciliu.

Dragnea răbufneşte, ridicând vocea: Şi cu ce dracu mă ajută pe mine, domnişoară, ca să înţeleg şi eu? Că totuşi, m-am săturat!

Jurnalistă: Dacă veţi fi condamnat..

Dragnea: Aşa, dacă voi fi condamnat, cu ce mă ajută pe mine?

Jurnalistă: Asta vă întrebam pe dvs.

Dragnea: Păi nu, dacă mă întrebaţi înseamnă că aveţi ceva în cap, când mă întrebaţi pe mine lucrul ăsta. M-am săturat de aceste minciuni.

Jurnalistă: E vorba de cei care vă acuză...

Dragnea: Am înţeles că mă acuză. În afară de mine mai sunt oameni în ţara asta? Întreb. Şi pe ei îi întrebaţi, domnişoară? M-am săturat.

Jurnalistă: Nu sunt persoane publice, ca dvs.

Dragnea: A, deci cei care nu sunt în funcţii publice pot să fie distruşi?

Jurnalistă: Nu

Dragnea: Pentru că nu vorbiţi cu ei, nu ieşiţi din camera asta să vorbiţi cu ei.

Jurnalistă: Vă întreb de faptul că unii spun că vă favorizează pe dvs.

Dragnea: Păi să le cereţi dovezi, domnişoară. Înseamnă că orice lege mă favorizează pe mine, totuşi sunt şi eu om şi efectiv îmi ajunge să răspund la aceste prostii. Şi n-o să vă mai răspund la niciuna. Vorbiţi cu haştagul, vorbiţi cu Iohannis, să dea un decret să mă împuşte mâine şi de poimâine atunci să discutaţi despre ce se poate întâmpla în ţara asta. Aţi ajuns oameni tineri să susţineţi securiştii, să susţineţi abuzurile în România. (...)

Toate prostiile o să le tot susţineţi dacă mă avantajează sau nu pe mine. Cu ce dracu să mă avantajeze? Că mi-au distrus viaţa ani de zile. Am fost condamnat fără niciun fel de probă la referendum pentru că s-a supărat Băsescu şi fără niciun fel de probă în al doilea dosar. Asta este marea corupţie despre care se vorbeşte în România. De câteva luni de zile nu se mai ocupă DNA decât de asta. Şi ceilalţi. Nu se preocupă de lucrurile serioase.

Vreţi să vă zic ceva, încă am dreptul să critic aceste decizii. Dar despre deciziile instanţelor pe care CEDO le-a făcut harcea-parcea vorbiţi, vă dă voie de la Realitatea să vorbiţi despre asta? Sincer... La revedere!

Vă invităm să urmăriţi materialul video.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor