Două instanţe din SUA au dat decizii total opuse referitoare la legalitatea programului NSA

.
. (photos.com)

Colectarea în masă a datelor telefonice de către Agenţia Naţională de Securitate (NSA) nu încalcă Constituţia, a decis vineri un judecător federal din New York, dând naştere unui conflict în cadrul instanţelor federale şi crescând probabilitatea ca în cele din urmă problema să fie rezolvată de Curtea Supremă de Justiţie.

Judecătorul districtual William Pauley, din Manhattan, a constatat că nu există dovezi potrivit cărora NSA ar fi utilizat metadatele telefonice în alte scopuri decât combaterea terorismului. El a afirmat că, în opinia lui, colectarea de "metadate" este un răspuns necesar al guvernului la terorism. Atacurile din 9/11 ar fi putut fi prevenite dacă ar fi existat o astfel de colecţie masivă de date telefonice la momentul respectiv, a notat el.

"Guvernul a învăţat din greşeala sa şi s-a adaptat să se confrunte cu un nou inamic, o reţea teroristă capabilă să orchestreze atacuri în întreaga lume", a precizat acesta.

Decizia lui Pauley, care a fost numit în funcţie de preşedintele Bill Clinton, este în totală opoziţie, atât ca concluzie, cât şi în tonul folosit, cu o decizie emisă cu doar o săptămână mai devreme de judecătorul districtual Richard J. Leon, de la Washington, care a declarat programul NSA neconstituţional.

Se aşteaptă ca ambele hotărâri să fie atacate cu recurs. În cele din urmă, oricare parte pierde în faţa instanţelor de apel, probabil va cere Curţii Supreme de Justiţie să examineze cazul.

Leon, care a fost numit de preşedintele George W. Bush, a declarat că nu-şi putea imagina o "invazie mai fără discernământ şi arbitrară", care încalcă protecţia oferită de cel de-al 4-lea Amendament faţă de investigaţii nerezonabile.

Pauley, prin contrast, a declarat că prin colectarea acelor date, NSA nu a încălcat niciun drept constituţional. Bazându-se pe un precedent din 1979 al Curţii Supreme peste care Leon a trecut considerându-l învechit, Pauley a declarat că înregistrările colectate de NSA - informaţii cum ar fi ce numere telefonice au fost apelate de la alte numere telefonice si cât timp au durat apelurile - nu au nicio protecţie în Constituţie în temeiul garanţiei împotriva investigaţiilor nerezonabile.

"Când o persoană transmite în mod voluntar informaţii către o terţă parte", cum ar fi o companie de telefonie "el pierde dreptul la viaţa privată a informaţiilor", a scris acesta.

Iar scara activităţilor NSA nu schimbă această analiză, a declarat judecătorul.

"Colecţia de cantităţi impresionante de informaţii neprotejate de cel de-al 4-lea Amendament nu se transformă într-o încălcare al celui de-al 4-lea Amendament", a declarat acesta.

Şi, în timp ce Leon şi-a exprimat scepticismul profund cu privire la cât de mari sunt beneficiile pe care guvernul le obţine din baza sa de date, Pauley a acceptat argumentul guvernului că aceasta este vitală.

"Colecţia este mare, dar domeniul de aplicare al investigaţiilor de combatere a terorismului este fără precedent", a scris Pauley.

Decizia vine în momentul în care preşedintele Obama încă nu a decis dacă va impune restricţii noi activităţilor NSA. Săptămâna trecută, un grup de lucru prezidenţial i-a cerut lui Obama să adopte noi limite agenţiei. Obama a declarat că a luat în serios recomandările şi va anunţa o decizie cu privire la acestea în luna ianuarie.

Cea mai recentă hotărâre susţine argumentele aliaţilor NSA.

"Suntem mulţumiţi că instanţa a constatat că programul de colectare de metadate telefonice al NSA este legal", a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Justiţie, Peter Carr.

Uniunea Americană pentru Drepturi Civice (ACLU), care a făcut reclamaţia, a emis o declaraţie în care îşi exprima dezamăgirea şi a promis că va face apel.

Decizia "interpretează greşit statuturile relevante, subestimează implicaţiile de confidenţialitate ale supravegherii guvernamentale şi aplică în mod eronat un precedent îngust şi depăşit pentru a trece peste protecţia constituţională de bază", a declarat Jameel Jaffer, directorul juridic adjunct al ACLU.

"După cum au concluzionat un alt judecător federal şi grupul de analiză propriu al preşedintelui săptămâna trecută, colectarea masivă a datelor de telefonie de către NSA constituie o încălcare gravă a vieţii private a americanilor", a mai adirmat Jaffer.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe