Dosarul Microsoft, făcut praf. Lazăr reclamase deja tergiversarea la Inspecţia Judiciară

Parchetul General a reacţionat după ce şapte foşti miniştri au scăpat de acuzaţiile formulate împotriva lor de procurorii DNA în celebrul dosar privind licenţele Microsoft.
Augustin Lazăr
Augustin Lazăr (Florin Chirilă / Epoch Times România)
Andrei Pricopie
02.02.2018

Procurorul general Augustin Lazăr a primit o informare din partea procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, în legătură cu modul de instrumentare a cauzei cunoscute generic sub denumirea "dosarul Microsoft", precum şi cu măsurile întreprinse de către conducerea DNA în data de 17 iulie 2017, reiese dintr-un comunicat de presă remis vineri de Parchetul General.

"În data de 20 septembrie 2017 - pe baza actelor înaintate de către conducerea DNA anterior, respectiv pe 5 septembrie 2017 - procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a sesizat, în calitate de titular al acţiunii disciplinare, Inspecţia Judiciară cu privire la săvârşirea abaterii disciplinare prev. de art. 99 lit. t coroborat cu art. 991 alin. (1) şi (2) din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor (exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă) de către procurorul Moraru Iorga Mihaela. Sesizarea priveşte mai multe aspecte, printre care şi modul de instrumentare a cauzei menţionate anterior", se arată comunicatul citat.

Reacţia vine în contextul solicitărilor mass-media de a furniza un punct de vedere în legătură cu soluţiile de clasare dispuse în dosarul Microsoft şi a comunicatului DNA pe această temă.

De cealaltă parte, Mihaiela Iorga, procurorul care a instrumentat dosarului Microsoft, susţine că nu are ce să îşi reproşeze în acest caz.

"Prescripţia trebuie să ştii să o calculezi şi trebuie să stabileşti corect momentul consumării infracţiunii, momentul epuizării infracţiunii. Ce să-mi reproşez eu? Eu, până la momentul la care am predat dosarul, mi-am facut treaba. De acolo, nu ştiu ce s-a întâmplat şi nu am ce să comentez. Dar ar fi trist să clasezi cauza pentru dorinţa de a face rău cuiva", a declarat, la solicitarea Mediafax, Mihaiela Iorga.

Reamintim că foştii miniştri Ecaterina Andronescu, Mihai Tănăsescu, Şerban Mihăilescu, Dan Nica, Adriana Ţicău şi Alexandru Athanasiu au scăpat de acuzaţiile din dosarul Microsoft pentru că s-au prescris faptele. Şi fostul ministru Daniel Funeriu a beneficiat de soluţia clasării, însă pe motiv că fapta să nu era de natură să producă efecte juridice. Detalii aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor