Doi bărbaţi şi o femeie din Galaţi, reţinuţi de DIICOT pentru trafic de persoane

DIICOT Galaţi a dispus, marţi, punerea în mişcare a acţiunii penale pentru 3 inculpaţi cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de persoane în scopul exploatării sexuale.
(photos.com)

Procurorii din cadrul DI.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Galaţi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore pentru doi bărbaţi şi o femeie, după ce au fost efectuate şapte percheziţii la domiciliile şi locuinţele fără forme legale ale inculpaţilor.

“În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2013, inculpaţii Lazăr Marius Daniel, Lazăr Marcel şi Preda Nicoleta Nela au constituit un grup infracţional organizat având ca scop desfăşurarea unor activităţi de trafic de persoane în sensul de a recruta, de a transfera, de a adăposti, de a transporta şi de a primi victime în scopul exploatării sexuale, sumele de bani rezultate fiind însuşite în majoritate sau în totalitate de către membrii grupului”, potrivit DIICOT.

Victimele au fost racolate prin metoda consacrată “Loverboy” şi trimise în casele de toleranţă din Londra. Printre bunurile obţinute din exploatarea victimelor traficului de persoane, procurorii menţionează suma de cel puţin 90.000 de lire sterline şi un autoturism marca Audi A8.

“Modul de operare era cel specific acestei activităţi infracţionale, în sensul că utilizând metoda „Loverboy”, inculpaţii au recrutat prin inducere în eroare un număr de cel puţin trei victime pe care ulterior, le-au transportat, transferat, adăpostit şi primit în scopul exploatării sexuale prin constrângere fizică şi psihică, menţinere în eroare şi şantaj emoţional, luându-le şi pastrandu-le actele de stabilire a identităţii şi bunurile de valoare, în diferite case de toleranţă de pe teritoriul metropolei londoneze – Marea Britanie, însuşindu-şi sumele obţinute din practicarea prostituţiei (fiind stabilit până la acest moment un folos infracţional de cel puţin 90.000 lire sterline), potrivit procurorilor.

Miercuri, inculpaţii au fost prezentaţi la Tribunalul Galaţi cu propunere de arestare preventivă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne