Cazul Lucan: Reconstituirea traseului parcurs de cei care îşi vindeau rinichii (video)

Deputatul Emanuel Ungureanu, alături de Iulian Iacob, care se autodenunţa în 2005 pentru fapta de trafic de organe şi scotea la iveală o reţea care beneficia de sprijinul complicilor din armată şi nu numai, au reconstituit în direct de la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca traseul parcurs de cei care îşi vindeau rinichii unor străini prin reţeaua lui Lucan.
Iulian Iacob a făcut o reconstituire a drumului pe care îl făceau cei care veneau în Cluj în anii 2000 să îşi vândă un rinichi
Iulian Iacob a făcut o reconstituire a drumului pe care îl făceau cei care veneau în Cluj în anii 2000 să îşi vândă un rinichi (captură foto)

Într-o transmisie live pe Facebook, alături de Iulian Iacob – cel care şi-a traficat un rinichi în 2000 – deputatul USR Emanuel Ungureanu a făcut o reconstituire a drumului pe care îl făceau cei care veneau în Cluj în anii 2000 să îşi vândă un rinichi pe bani puţini, români săraci păcăliţi de o reţea coordonată de profesorul Lucan.

Ajunşi în spatele unui bloc, Iacob descrie cum s-a întâlnit cu Sabău la un chioşc vizavi de bloc – astăzi demolat – iar apoi, prin intrarea din spate a clădirii, ajungea în biroul lui Lucan. Banii pentru Ivaşcu – primul “donator” pe care l-a adus Iacob pentru a-şi recupera banii – i-a primit de la Săbău la o intersecţie din faţa clădirii Institutului.

"Între anii 1999-2010 în această instituţie coordonată de Mihai Lucan s-a făcut trafic de organe. Voi reconstitui alături de Iulian Iacob traseul parcurs de cei care îşi vindeau rinichii unor străini prin reţeaua lui Lucan dar şi traseul unor rinichi traficaţi de la donator în moarte cerebrală. Iulian Iacob şi-a traficat rinichiul şi a fost păcălit de Emil Sabo, omul lui Lucan, să mai aducă doi români săraci dispuşi să îşi vândă un organ", a notat în postarea sa de pe facebook deputatul Emanuel Ungureanu.

Potrivit acestuia în anul 2005 acest dosar a fost muşamalizat în ciuda autodenunţului lui Iacob.

"În anul 2003 eram asistent social la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, am reclamat atunci traficarea unui rinichi de la o tânără aflată în moarte cerebrală, Hencz Kinga. Am reclamat în anul 2004 inclusiv la DIICOT Cluj, iar cazul a fost instrumentat de procuroarea Teodora Molnar, care nu a cercetat deloc faptele enunţate de mine. Tot ea a muşamalizat în anul 2005, împreună cu actualul judecător Foitoş, cazul Iacob-Ivaşcu-Herlea", povesteste deputatul.

Potrivit lui Ungureanu, acum, după plecarea lui Lucan din Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal activitatea de transplant renal se desfăşoară perfect legal.

“Este foarte important să reţineţi că la această oră, în institutul de Urologie din Cluj nu se mai poate întâmpla un asemenea lucru, mai ales de la plecarea profesorului Lucan s-au introdus reguli foarte stricte pentru acest lucru. Deci pentru cei care au nevoie de un rinichi, trebuie să ştie foarte clar că la această oră, în această instituţie, nu se mai poate face ceea ce se facea pe vremea când domnul Iacob, aici de faţă, vă va povesti cu lux de amănunte cum venea în Cluj, cum un clujean – Emil Sabo – se întâlnea cu el să îi dea bani după ce şi-a traficat un rinichi. El o să va explice tot traseul pe care l-a făcut”, a declarat deputatul Emanuel Ungureanu în faţa presei.

Reluând afirmaţiile facute în reconstituire, potrivit cărora în anul 2004 reclama la DIICOT Cluj faptul că profesorul Lucan trafica rinichi şi de la persoane aflate în moarte cerebrală, dar atât în cazul său, cât şi în cazul Iacob, "DIICOT, SRI, Ministerul Afacerilor Externe, probabil şi Ministerul Apărării Naţionale au sprijinit această activitate de trafic, în niciun caz nu au denunţat-o", deputatul USR declara ca va clarifica cine a ştiut despre aceste fapte şi nu a luat nicio măsură.

“Ce implicare a avut Ministerul Afacerilor Externe în activitatea de rezolvare a unor acte din ambasada României la Vatican, ce implicare a avut fostul ambasador al României la Vatican Gheorghiu Gheorghe Iuliu Pancraţiu în această activitate, ce implicare sau neimplicare a avut Serviciul Român de Informaţii în muşamalizarea acestor grave acte de trafic de organe în reţele care erau foarte bine organizate şi care aveau traficanţi în Cluj? Deci prin interpelări, în intervalul imediat următor, voi clarifica cine a ştiut despre aceste fapte grave şi n-a făcut nimic. A avut o implicare clar şi SIE şi aeroportul din Cluj, este de notorietate prietenia dintre profesorul Lucan şi cel care conduce aeroportul Cluj la acest moment, mă refer la domnul David Ciceo”.

Aflat în faţa presei, Iulian Iacob povesteşte, din informaţiile pe care le avea de la Abraham, cum era posibil ca cetăţeni din Ajerbaijan să fie aduşi cu avioane militare.

“Ceea ce ştiu este de la fostul ambasador al României la Vatican, Gheorghiu Gheorghe Iuliu Pancratiu - dânsul spunea: ‘Da, normal că trebuiau aduşi cu asemenea avioane’ pentru că dânşii treceau pe la ambasador şi le făcea actele, pentru că dânsul în perioada respectivă era ambasador la Vatican, iar actele pe care le făceau ei, veneau ca un fel de diplomaţi, aici, în România. Deci ei, la aeroportul din Cluj nu erau controlaţi de nimeni, nici măcar de gărzile cu care veneau, nici de arme, nimic, dar SRI-ul şi DIICOT-ul şi Antidrogul ştiau destul de bine. (...) Ei au ştiut dar au dat-o că România trebuia să adere la Uniunea Europeana şi nu le trebuia un scandal international, dar cu ce îi încălzeşte pe români că ne-au acceptat europeni cu o mafie de trafic de organe?!”, mai adaugă Iacob.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne