Dodon i-a înmânat Ordin de Onoare ministrului Sănătăţii. Expert: Aceasta doar a lustruit imaginea sifonată rău a preşedintelui

Igor Dodon i-a înmânat Vioricăi Dumbrăveanu Ordinul de Onoare
Igor Dodon i-a înmânat Vioricăi Dumbrăveanu Ordinul de Onoare (facebook.com/Dodon Igor)

La sfârşit de mandat, preşedintele Igor Dodon i-a înmânat marţi, 15 septembrie, „Ordinul de Onoare” ministului Sănătăţii, Viorica Dumbrăveanu, pe care în repetate rânduri a lăudat-o pentru gestionarea luptei cu noul coronavirus.

Şeful statului a scris pe pagina sa de Facebook că decoraţia i-a fost înmânată ministrului la o ceremonie la Preşedinţie, la care au mai primit distincţii alţi aproximativ 20 de lucrători medicali „pentru munca îndelungată și prodigioasă în domeniul ocrotirii sănătăţii, contribuţie substanțială la implementarea formelor și metodelor avansate de tratament și pentru dăruirea și abnegaţia manifestate în domeniul medical”.

Fosta deputată Angela Aramă, expertă în audiovizual, a declarat în context că medalia oferită cu generozitate Vioricăi Dumbrăveanu nu este o apreciere a modului fericit în care a gestionat criza pandemică. Ci a modului în care şi-a prezentat statisticile în Legislativ, sfidând realităţile grave. A modului în care a lustruit imaginea sifonată rău a lui Igor „Nikalaici” şi a guvernului său de doi bani.

Mai mulţi internauţi au ţinut să sublinieze că 1144 de moldoveni au decedat în mare parte din cauza administrării foarte proaste a pandemiei. Nici până în prezent, întregul personal medical nu a fost testat de COVID-19, iar banii promişi au rămas promisiune. „Efectiv acest tandem şi-a bătut joc de cetăţeni. Dar, pentru că l-a slujit pe Dodon în detrimentul ţării, Dumbrăveanu s-a ales cu Ordinul de Onoare.”

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe