Dieta sportivilor: sandvici sau suplimente alimentare? Aflaţi opinia specialiştilor

Ce ar trebui să consumăm şi de ce ar fi mai bine să se evite suplimentele alimentare înainte de activitatea fizică.
Dieta jucătorilor de fotbal
Dieta jucătorilor de fotbal (velvetbody.it)

Nutriţia corectă este esenţială pentru ca orice activitate fizică să conducă la rezultatele dorite, chiar şi la nivel de amator. Pe o scară de la 1 la 10, a lua doza potrivită de nutrienţi ocupă locul "10", deoarece "corpul nostru are nevoie de cantitatea corespunzătoare de calorii, de apă, pentru a se hidrata şi de asemenea, combinaţia adecvată de carbohidraţi simpli, complecşi, proteine ​​şi grăsimi".

Dieta mediteraneană este "regina"

Este mult mai bine să se consume un sandvici decât să se ia suplimente alimentare, deoarece, explică Michelangelo Giampietro - specialist în Medicina sportivă şi Ştiinţa alimentară, profesor la Università Cattolica Sacro Cuore din Roma (Italia), coordonator al Grupului tematic “Nutrizione, attività fisica e sport” de la Societa Italiana di Nutrizione Umana - "în produsele din comerţ nu există nimic în plus faţă de ce se găseşte în alimentele utilizate în mod obişnuit".

Sport şi dietă, reguli

"Nutriţia corectă se află pe locul 10 atât în sportul profesionist, cât şi în cel amator, deoarece în ambele cazuri doresc să aibă performanţa maximă posibilă. Există trei piloni fundamentali ai sănătăţii şi performanţei fizice, explică Giampietro pentru AdnKronos Salute: nutriţie, antrenament şi odihnă. Totul porneşte de la dieta corectă, deoarece corpul nostru are nevoie de cantitatea corespunzătoare de calorii, apă şi combinaţia potrivit de carbohidraţi simpli, complecşi, proteine ​​şi grăsimi. Totul în proporţiile potrivite. De exemplu, carbohidraţii şi proteinele cresc proporţional cu creşterea activităţii fizice. Iar carbohidraţii ar trebui să crească mai mult decât proteinele, într-un raport de 3 la 1 sau chiar 4 la 1".

Sport, importanţa dietei mediteraneene

"Dieta mediteraneană este întotdeauna cea mai bună alegere, indiferent de sportul practicat", explică medicul sportiv: "În primul rând, deoarece literatura ştiinţifică fără îndoială confirmă efectele benefice asupra sănătăţii. Mai mult, această dietă este variată şi bogată în toate substanţele nutritive necesare pentru cei care fac sport. Pastele, de exemplu, sunt un aliment recomandat. Cu sosuri mai uşoare înainte de o competiţie şi cu sosuri mai elaborate - de ce nu, chiar şi o pasta carbonara - pentru masa de seară sau după antrenament".

În ceea ce priveşte suplimentele alimentare, expertul a menţionat: "Vă recomand să le evitaţi nu numai pentru că sunt dăunătoare ele însele, ci şi deoarece în cele de pe piaţă nu există nimic în plus faţă de ce este posibil să găsim în alimentele obişnuite. Evident, trebuie să urmăm o dietă echilibrată şi concepută pentru activităţi sportive. De exemplu, un sandvici cu piept de curcan este mai bun decât aminoacizii şi suplimentele în pulbere. Multe suplimente sunt făcute cu zer, ar fi mai bine să se mănânce pâine şi brânză dulce. Dar şi mai mult, după antrenament un supliment natural perfect este minestrone în stil italian: legume sezoniere, leguminoase, paste, ulei crud şi o mână de parmezan".

Adaptând dieta la zona noastră: o ciorbă bună românească poate avea acelaşi efect! Ce să mai spunem despre muşchiuleţul de porc şi brânza noastră dulce?

Mai multe informaţii: Dieta fotbaliştilor: ce mănâncă sportivii