Declaraţiile lui Darius Vâlcov - autodenunţ?

Darius Vâlcov
Darius Vâlcov (facebook.com)
Ana Ion
18.08.2018

Darius Vâlcov, consilierul premierului Viorica Dăncilă, condamnat în primă instanţă la 8 ani cu executare, aruncă tot felul de petarde în spaţiul public, a acuzat sâmbătă, pe pagina sa de Facebook, senatorul PNL Florin Cîţu.

"Declaraţiile lui Darius Vâlcov - autodenunţ? Cel care a furat din banii publici ani de zile (aşa zice o instanţă) vine şi (auto) denunţă un jaf de proporţii. Preţul de referinţă al gazelor naturale nu a fost actualizat din 2008 de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM)! Unde este jaful? La acest preţ se aplică redevenţa. Astfel, pentru că preţul de referinţă nu a mai fost actualizat, redevenţa încasată de statul român a fost mai mică. Şi aici apare onestul Darius Vâlcov şi trage un semnal de alarmă", a declarat Florin Cîţu.

Ce nu spune Darius Vâlcov, potrivit senatorului PNL:

- care ar fi fost preţul pentru consumatori, persoane fizice şi juridice, dacă acest preţ de referinţă era actualizat. Cu o lună în urmă Vâlcov propunea plafonarea preţului la gaze.

- şi mult mai important - din 2012 la guvernare este PSD, inclusiv Darius Vâlcov. Dacă era un jaf de proporţii, de ce nu a făcut nimic până acum? Aceste declaraţii sunt un autodenunţ? Sunt sigur că va explica procurorilor, dar mai ales românilor, de ce nu a făcut nimic în 6 ani de guvernare, în cadrul anchetei penale pe care o cere tot el.

Despre ANRM, cei care actualizează preţul de referinţă: "A.N.R.M. se organizează şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea Primului-Ministru, printr-un consilier de stat".

"Credeţi că va veni Vâlcov cu răspunsuri pentru aceste întrebări?", întreabă retoric Florin Cîţu la finalul postării sale.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor